Cele 24 de fresce recuperate din fosta manastire Vacaresti, cel mai vast ansamblu monastic si unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din Capitala, demolat de comunisti in 1986, au fost restaurate intre anii 1990-2008 si se afla in proprietatea Muzeului Municipiului Bucuresti. In timpul demolarii, prin efortul unei echipe de specialisti si studenti ai Academiei de Arte au putut fi recuperati, din cei 2.500 metri patrati de fresca, numai 120 de metri patrati.
Ridicata intre anii 1716-1722 (cu hramul „Sfintului Mormint”) de catre domnitorul Nicolae Mavrocordat, Manastirea Vacaresti, un ansamblu arhitectonic in stil brincovenesc, e reprezentativa pentru arta romaneasca de secol 18. Hramul manastirii era „Sfintului Mormint”.
Din 1868, manastirea a trecut in administrarea Ministerului de Interne si a fost transformata in inchisoare. Aici au fost inchisi, ca detinuti politici, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Vasile Aftenie si altii. Cladirile manastirii au fost dezafectate intre anii 1970-1973, deoarece devenisera improprii pentru detentie, si au fost intreprinse unele lucrari de restaurare.
In decembrie 1984, Nicolae Ceausescu a ordonat demolarea Manastirii Vacaresti, pentru a fi construit un Palat al Justitiei, insa destinatia i-a fost ulterior modificata de mai multe ori si locul respectiv a ramas la stadiul de santier.
Expozitia organizata la Cotroceni, sub patronajul Presedintiei, isi propune sa rememoreze un reprezentativ monument disparut si, totodata, sa sensibilizeze societatea romaneasca asupra starii de degradare a multor monumete istorice, laice sau ecleziastice.
Vernisajul va avea loc miercuri, de la ora 18.00, iar vizitatorii vor avea acces la expozitie in perioada 17 aprilie – 16 iunie.