Proiectul recompenseaza cele mai bune compozitii de teatru, iar cele mai importante distinctii sint premiul pentru piesa de teatru cu cel mai important potential radiofonic (2.000 lei) si „Dramafest – E-ON”, premiul cel mare (10.000 lei).
Textele, care nu au mai fost publicate sau jucate pina in prezent, trebuie trimise in varianta electronica pina la data de 1 septembrie.
Juriul de selectie este format din criticii de teatru Oana Cristea-Grigorescu, Iulia Popovici si Anca Rotescu. Juriul de premiere este format din Sorin Crisan (critic si teoretician de teatru, profesor al UAT – Tirgu-Mures), Alina Nelega (dramaturg), Teodor Cristian Popescu (regizor), Diana Popdan (ziarista radio) si Iulia Popovici (critic de teatru).
Piesele selectate vor fi anuntate pe data de 1 octombrie 2008. Lecturile scenice vor avea loc in prezenta autorilor, intre 23-26 octombrie 2008 si vor fi urmate de premierea piesei cistigatoare si montarea ei in stagiunea 2008/2009, la Teatrul Ariel din Tirgu-Mures.