Pe 9 aprilie 2019, la Teatrul Odeon, ora 19.00, va avea loc cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor „Observator cultural“, în cadrul căreia se vor premia cele mai bune cărți din anul precedent la categoriile Proză, Poezie, Debut, Memorialistică, Eseu/ publicistică și Critică/ istorie/ teorie literară.
Este o gală de înaltă ținută, care – prin palmaresul edițiilor precedente și prin prestigiul juriului care le acordă – a devenit un punct de reper pe scena culturală contemporană. „Conștienți că vitalitatea unei culturi depinde în mare măsură de capacitatea celor implicați de a lansa și de a promova dezbateri consistente, precum și de disponibilitatea de a-și recunoaște și susține valorile, ne-am propus să contribuim și în acest fel la configurarea axiologică a peisajului cultural autohton.“ (Carmen Mușat, redactor-șef)
Ca și la precedentele ediții, revista „Observator cultural“ va acorda Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume va fi anunțat în seara Galei. De asemenea, pe lângă Premiul Observator Lyceum (aflat la a patra ediție), acordat pentru proză de un juriu alcătuit din liceeni proveniți de la Colegiile „I.L. Caragiale“, „George Coșbuc“, „Iulia Hasdeu“, „Gheorghe Lazăr“, „Mihai Viteazul“, „Sf. Sava“, „Gheorghe Șincai“, „Tudor Vianu“, noutatea acestei ediții constă în introducerea Premiului Observator Universitas, care se va acorda unui volum de poezie (dintre cele aflate pe lista de nominalizări), de un juriu alcătuit din studenți de la Facultățile de Litere din Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai“ (Cluj-Napoca), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ (Iași) și Universitatea „Lucian Blaga“ (Sibiu).
În cadrul Galei vor fi omagiați traducătorii Angela Hondru (pentru traduceri din limba japoneză) și Doru Mareș (pentru traduceri din limba franceză).
Premiul Special al revistei se acordă, anul acesta, cărții Care dintre noi, realizată de Chris Simion-Mercurian și Cătălina Flămînzeanu.
În cadrul Galei va cânta la harpă Daria Cristiana Văcăroiu (15 ani, elevă în clasa a IX-a la Liceul de muzică „George Enescu“, București, și la Mozarteum Pre-College University, Salzburg, Austria, profesor Katharina Teufel Lieli).
Intrarea la Gala „Observator cultural“ este liberă.
Parteneri principali: Teatrul Odeon, Muzeul Național al Literaturii Române, High Contrast, Caracteristic, Gramma, Magnolia, Librăria Cărturești, Sert-IT.
Parteneri media: TVR 3, Radio România Cultural, București FM, Liternet, „Suplimentul de cultură“.
Sponsor: Mușat&Asociații
Nominalizările la Premiile „Observator cultural“ 2019
Memorialistică
Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Humanitas
Sanda Golopenția, Bulevardele vieții, Spandugino
Marius Oprea, Rola 800. Omul care a umilit Securitatea, Corint
Stelian Tănase, Conversații cu Regele Mihai, Corint
Ion Vianu, Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru, Polirom
Eseu/ publicistică
Ștefan Afloroaei, Fabula existențială, Polirom
Christian Ferencz-Flatz, Filmul ca situație socială. Eseuri fenomenologice, Tact
Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile?, Polirom
Cătălin Ghiță, Coliba din mijlocul palatului. Frica și marile idei, Cartea Românească
Vintilă Mihăilescu, Etnogeneză și țuică, Polirom
Stejărel Olaru, Agentul nostru Victor, Polirom
Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor, Humanitas
Critică/istorie literară/teorie literară
Paul Cernat, Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice, Polirom
Dan Gulea, Nouă tipuri de lectură. Cu o excursie în critica (și teoria) literară, Cartea Românească
Gheorghe Lăzărescu, Caragiale, o lume într-o operă, Herg Benet
Ion Pop, Poezia românească neomodernistă, Școala Ardeleană
Anamaria Selu, Spectacular și carnavalesc. Guy Debord – o viziune a frumuseții subversive, Limes
Poezie
Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată, Humanitas
Romulus Bucur, Odeletă societății de consum, Tracus Arte
Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Un manifest, Paralela 45
Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine, Casa de editură Max Blecher
V. Leac, Monoideal, Nemira
Mihai Ignat, Frigul (o elegie), Nemira
Cosmin Perța, Cîntec de leagăn pentru generația mea, Paralela 45
Debut
Iulian Bocai, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (proză), Polirom
Albert Denn, Îmi pipăi cu frică tălpile (poezie), CDPL
Irina-Roxana Georgescu, Noțiuni elementare (poezie), Cartea Românească
Marieva Ionescu, Spre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum (critică), Tracus Arte
Emanuela Iurkin, Câinele de bronz (proză), Cartier
Raluca Nagy, Un cal într-o mare de lebede (proză), Nemira
Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip (poezie), Casa de editură Max Blecher
Proză
Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi, Polirom
Cristina Andrei, Matriarhat, Nemira
Florina Ilis, Cartea numerilor, Polirom
Dan Lungu, Pâlpâiri, Polirom
Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută, Humanitas
Trofeele pentru Premiile Observator cultural sunt realizate de Elena Dumitrescu, iar cele pentru Observator Lyceum și Observator Universitas, de Mircea Roman.
Juriul care va decide premiile în 2019 este alcătuit din: Carmen Mușat (președinta juriului), Bogdan Crețu, Adina Dinițoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici și Alina Purcaru.
Juriul „Observator Lyceum“: Colegiul Național „I.L. Caragiale“: Corina Belu, Karina Mihăilă, Luana Munteanu, Ioana Teodorescu; profesor: Mioara Colțea; Colegiul Național „George Coșbuc“: Lavinia Bolohan, Daria-Georgiana Costache, Mara Popescu, Sabina Țugui; profesor: Teodora-Alina Roșca; Colegiul Național „Iulia Hasdeu“: Alexandra Coroabă, Ana David, Carina Oprescu, Elisabeta Voinea; profesor: Dorica Boltașu Nicolae; Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“: Măriuca Mihalcea-Eliade, Maria Iosif; profesor: Dumitrița Stoica; Colegiul Național „Gheorghe Șincai“: Arina Coștilă, Roxana Prună, Maria Rădulescu; profesor: Luminița Gheorghiu; Colegiul Național „Mihai Viteazul“: Alice Irina Obadă, Raluca Șelăvârtea, Nicoleta Udrea, Alexandra Vlad; profesor: Niculina Chiper; Colegiul Național „Tudor Vianu“: Maria Sfârâială, Ștefania Marinescu, Ana Țarălungă, Eliza Vasilescu; profesori: Monica Anisie, Carmen Pleșa; Colegiul Național „Sfântul Sava“: Andreea Dima, Irina Dumitrescu, Anastasia Isvoranu, Rebeca Lazăr, Ioana Schiaua; profesor: Irina Georgescu.
Juriul „Observator Universitas“: Victor Cobuz, Anastasia Gavrilovici, Vasile Gribincea, Ioana Moroșan, Iris Nuțu (Universitatea din București), Mihnea Bâlici (Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca), Cătălina Suditu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași), Cătălina Stanislav (Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu).
Au votat pentru nominalizări: Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Crețu, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu, Silvia Dumitrache, Cezar Gheorghe, Cristina Ispas, Adrian Lăcătuș, Doris Mironescu, Carmen Mușat, Oana Cătălina Ninu, Antonio Patraș, Raul Popescu, Iulia Popovici, Alina Purcaru, Ovidiu Șimonca, Octavian Soviany, Claudiu Turcuș (la categoriile unde votanții au avut și cărți proprii pentru jurizare, aceștia nu au votat).