Grupul Noima va reprezenta România, sâmbătă, 29 februarie 2020, de la ora 18.00, la Art Quarter Budapesta (aqb) – Centrul Internațional de Artă Contemporană din Budapesta, în cadrul expoziției itinerante Wittgenstein 2020, curator Denise Parizek. Participarea grupului Noima în cadrul acestui eveniment este susținută de Institutul Cultural Român.
Performance-ul grupului Noima se numește Purificarea și este legat de tradiția din noaptea Sfântului Dimitrie, 25 octombrie, noapte în care grupul se întâlnește în satul Șirnea de lângă Brașov pentru a lua parte la Focul sacru al lui Sumedru, începând din anul 2014. În cadrul acestor obiceiuri, au fost realizate lucrări de land art, performance, picturi și desene – precum și o mare varietate de studii culese și expuse în expozițiile Noima.
La deschiderea evenimentului din 29 februarie 2020, Noima, din care fac parte artiștii Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș, Sorin Scurtulescu, va susține un performance, pornind de la atmosfera poetică a Focului purificator a lui Sumedru – cu trimitere la câteva exemple prezentate de Wittgenstein în investigațiile sale filosofice – precum jocuri de limbaj: descrierea aspectului unui obiect, construirea unui obiect printr-o descriere (un desen), raportarea la un eveniment, jocul-acțiune, translarea dintr-un limbaj într-altul
Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai păstrează în sate din județele Argeș, Dâmbovița și județul Brașov. Pe vremuri, focurile se aprindeau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță.
Artiști participanți sunt: Laura Rambelli (Performance), Grupul NOIMA (Performance), Mandarina Brausewetter (Fotografie), Zarko Aleksic (Instalație), Àgnes Hamvas & Hubert Hasler (Instalație), Michael Koch (Video), Yukika Kudo (Video), Oscar Cueto (Video Instalație), Svetlana Mircheva (Transparent), Eva-Maria Schartmüller (Video Instalație), Maria Grün (Sculptură), Borjana Ventzislavova (Video), Franz Wassermann (Frottage), Valentina Lapcheva (Pictură) Vlado Martek (Desen), Virgilius Moldovan (Sculptură), Robert Reszner (Video/TV Instalație), Agnes Varnai (Curators Bag).
Grupul NOIMA este format din: Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu
www.noima.ro
Expoziția va putea fi vizitată la sediul aqb din Budapesta (1222 Budapest, Nagytétényi út 48-50), în perioada 29 februarie -19 aprilie 2020, de marți până vineri între orele 14:00-18:00.
Curator: Denise Parizek
Curator local: Kukla Krisztián