Ilarion Ciobanu a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Debutul ca actor s-a petrecut tirziu, la virsta de 29 de ani, in filmul „Setea” (1960), in care a jucat alaturi de Ion Besoiu si Amza Pellea.
Au urmat peste 50 de pelicule in care Ilarion Ciobanu a interpretat roluri principale care l-au consacrat ca un mare artist al ecranului. Publicul l-a putut admira in filme precum „Iancu Jianu”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Toate panzele sus” sau „Baltagul”.
Ilarion Ciobanu a iesit la pensie in 1985, insa, chiar si dupa pensionare, artistul nu s-a putut desparti de cinematografie si a mai aparut si in alte filme.
Dupa 1989, Ilarion Ciobanu a continuat sa joace doar ocazional, in filmele precum „Crucea de piatra – Ultimul bordel”, „Terente – Regele baltilor” (1995), „Tancul” (2003) si „Bored” (2004).
De asemenea, Ciobanu a si regizat filme precum „Omul de linga tine” si „Mara”.
Mircea Diaconu: „Cei ca el sint foarte putini sau foarte rari”
Regizorul Sergiu Nicolaescu si-a exprimat regretul pentru decesul actorului Ilarion Ciobanu si a declarat ca Ciobanu a fost un personaj unic intr-o generatie de actori puternici. Sergiu Nicolaescu a precizat ca l-a cunoscut pe Ciobanu inainte ca acesta din urma sa devina actor si el insusi cineast, iar apoi l-a distribuit cu placere in filmele sale.
Ilarion Ciobanu a facut parte dintr-o generatie de actori puternici, care au reprezentat cea mai buna perioada din cinematografia romaneasca, spune Nicolaescu. „Eram vreo 10 care intram in aceleasi haine. Au mai ramas doar trei, patru. E un lucru firesc, dar imi pare rau”, a mai spus cineastul.
Ilarion Ciobanu a jucat intr-o serie de pelicule istorice in regia lui Sergiu Nicolaescu, precum „Pentru patrie” (1977), „Pe aici nu se trece” (1975), „Nemuritorii” (1974) sau „Mihai Viteazul” (1970).
Actorul Mircea Diaconu a declarat ca vestea mortii lui Ilarion Ciobanu este una foarte trista si ca oameni ca acesta, care a dat o lectie de demnitate si de discretie fata de o lume tot mai zgomotoasa si de prost gust, sint foarte putini.
Mircea Diaconu, care a jucat alaturi de Ilarion Ciobanu in seria de filme semnate de Dan Pita – „Profetul, aurul si Ardelenii”, „Artista, dolarii si Ardelenii” si „Pruncul, petrolul si Ardelenii” -, dar si in „Capacana” sau „O vara cu Mara”, si-a exprimat regretul fata de decesul colegului sau de breasla.