Cezar Paul-Bădescu este autorul romanului Luminița, mon amour, adaptat cinematografic în filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, în 2017.
Luni, 30 septembrie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului Frica de umbra mea, apărut de curând în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, disponibil și în format digital.
Alături de autor, vor vorbi: Mirela Nagâț, Radu Paraschivescu, Cosmin Ciotloș.
Acesta este primul eveniment dedicat noului roman semnat de Cezar Paul-Bădescu, scriitorul având programate întâlniri cu cititorii și în alte orașe: Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Brașov. Mai jos, programul complet de evenimente.
Deopotrivă sursă de mari temeri și fascinație, moartea ocupă un rol central în noul roman al lui Cezar Paul-Bădescu. Personajul-narator cochetează cu ideea sinuciderii în adolescență, după ce i-a citit pe existențialiștii francezi sau pe Cioran, apoi trece prin experiențele directe ale dispariției celor dragi (la început bunici, apoi prieteni), la maturitate are de-a face cu un mediu care se folosește de moarte, mass-media, sau ajunge să se intersecteze cu oameni care au adus moarte (un soldat american care a luptat în Irak sau canibalul german Armin Meiwes). Toate aceste experiențe sunt piese de puzzle care îi modelează treptat viața și îl ajută să se maturizeze, să privească diferit moartea celorlalți și perspectiva propriei morți, să se înțeleagă și să se împace cu sine.
Cezar Paul-Bădescu (n. 1968) a debutat în volumul colectiv Tablou de familie, iar volumul său individual de debut, Tinerețile lui Daniel Abagiu, a deschis colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, în 2004. Romanul său Luminița, mon amour, apărut tot la Polirom, a fost adaptat cinematografic în filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer, unde Cezar Paul-Bădescu este și coscenarist. Filmul a primit Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin din 2017. În mass-media, Cezar Paul-Bădescu a activat 22 de ani, timp în care a fost angajat la mai multe instituții de presă. A fost redactor la revista „Dilema“ (și apoi „Dilema veche“) vreme de 15 ani, a fost redactorul-șef al suplimentului „Adevărul literar și artistic“, a condus secția de cultură a ziarului „Adevărul“ sau a realizat emisiunea Cartea cea de toate zilele, la TVR 2. Din activitatea jurnalistică au rezultat volumul de eseuri Umbre pe ecranul tranziției (Editura Humanitas) și coordonarea volumului Cazul Eminescu (Editura Paralela 45). În anul 2000 a fost decorat de Președinția României cu Medalia „Mihai Eminescu“ pentru merite culturale.
Program de evenimente: Cezar PAUL-BĂDESCU, Frica de umbra mea, Polirom, 2019
Lecturi publice • Q&A • Ședințe de autografe
BUCUREȘTI
Luni, 30 septembrie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38)
Invitați: Radu Paraschivescu, Cosmin Ciotloș
Va modera: Mirela Nagâț
CLUJ-NAPOCA
Miercuri, 9 octombrie, ora 18.00, Book Corner Librarium (Bdul Eroilor, nr. 15)
Invitați: Mihaela Ursa, Florin Bican
TIMIȘOARA
Vineri, 18 octombrie, ora 18.00, Librăria La Două Bufnițe (Pța Unirii, nr. 11)
Invitat: Robert Șerban
SIBIU
Miercuri, 23 octombrie, ora 18.00, Librăria Humanitas Sibiu (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16)
Invitați: Teodora Coman, Radu Vancu, Ștefan Baghiu
BRAȘOV
Joi, 24 octombrie, ora 18.00, Librăria Humanitas din Brașov (Pța Sfatului, nr. 16)
Invitați: Adrian Lăcătuș, , Mihail Vakulovski
Evenimentul va avea loc în cadrul CenaKLUb Tiuk nr. 129.