Vineri, 7 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, București), va avea loc lansarea romanului Jimmy, de Mihai Buzea, apărut de curând în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom.
Vor vorbi, alături de autor:
Tudor Ganea
Andrei Manolescu
Povestea lui Mihai începe în 1986, în ziua fatidică în care face cunoștință cu Bristena, colegă de liceu, fiica unui securist, frumoasă, inteligentă, dar și alintată, orgolioasă și de o cruzime inimaginabilă uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc și intră fără să stea pe gânduri în rândul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel începe o aventură de peste trei decenii, cu suișuri și coborâșuri. Mihai participă la Revoluție, se apucă de bișniță în anii ’90, cu deplasări pline de peripeții în Turcia, apoi trece la nivelul următor, încercând piața din Polonia. În tot acest timp, nu doar Bristena, ci întreaga ei familie profită de naivitatea lui, însă nimic nu îl poate opri să o urmeze peste tot, fie că e vorba de Budapesta, unde devine colector de deșeuri și în timpul liber îi scrie lucrarea de masterat, sau munții României, unde îi servește drept ghid, ori Paris, unde, când nu lucrează ca salahor, încearcă să o protejeze de iubitul ei. Purtându-ne prin țară și prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a cărei împlinire pare să fie mereu după colț, dar nu e niciodată cu adevărat palpabilă.
Mihai Buzea (n. 1971), absolvent de Filologie (1996) și de master (2005), a fost profesor, vânzător de asigurări, colaborator la „Academia Cațavencu“ (2005-2010). Este reporter la „Cațavencii“ (din martie 2010). Alte ocupații: om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moș Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bișnițar în anii ’90 (Praga, Istanbul, Cracovia), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) și ca muncitor intelectual în București (copywriter). Odată cu deschiderea Marii Britanii (1 ianuarie 2014), a plecat la Londra, unde a învățat meseria de arborist. În 2015 și 2016 a continuat această muncă sezonieră, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter, apărut în 2017 la Editura Polirom.