Pentru a doua oară consecutiv, Ioan Nemțoi participă la Bienala internațională de artă pe sticlă în perioada 1-9 decembrie 2018, la centrul cultural comunitar Den Breughel din Haacht (Belgia), cu concursul Institutului Cultural Român Bruxelles.
Ioan Nemțoi va expune două lucrări la această manifestare internațională: Adam și Eva, respectiv Embracing, o lucrare concepută special pentru Centenarul Marii Uniri. Vernisajul va avea loc vineri, 30 noiembrie, ora 20:00.
„Prin lucrările sale, Maestrul Nemtoi creează o lume dincolo de formele în care culoarea înflorește în lumină și spațiu. Sensul general al operei sale poate fi definit prin comuniunea dintre un element material complementar cu un element luminos, creat și unit în timpul unei călătorii de emoții“, a declarat Maurice Van der Speeten, directorul artistic al bienalei.
Ioan Nemțoi (n.1964, Botoșani) este supranumit adeseori Brâncuși al sticlei. Lucrările sale sunt în colecții celebre, precum cea a regelui Harald al Danemarcei, a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii sau a lui Kofi Annan, dar și în Muzeul Vaticanului, Kunst Palast din Düsseldorf, sediul UNICEF, Waterland Neeltje Jans Museum Olanda, Casa Albă sau în galerii prestigioase din Norvegia, Suedia, Olanda, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Ungaria, Germania, Belgia. etc. Unicitatea operei artistului constă în ștergerea granițelor dintre arta decorativă și sculptura monumentală, grație unui vocabular plastic propriu.
Bienala este organizată de Art Foundation „Kunststichting Perspektief vzw“ și reunește 35 de artiști de gen din întreaga lume, într-un concept artistic curatoriat de Maurice Van der Speeten și Danielle Van Belle. Ediția din acest an îl are ca invitat special pe artistul sticlar Kazumi Tai din Japonia.
În decursul celor patru ediții, Bienala de la Haacht a căpătat o reputație de forum artistic de talie internațională care contribuie activ la emularea scenei artei contemporane și experimentale de gen.
Fundația organizează patru bienale de arte vizuale: sticlă, ceramică, textile și hârtie, respectiv un târg anual de sticlă și ceramică, în aer liber, în luna mai.
Perioada: 1-9 decembrie 2018
Loc: Gemeenschapscentrum Den Breughel, Wespelaarsesteenweg 85, 3150 Haacht
Program:
Luni – Sâmbătă: 13.00 – 18.00
Duminică: 11.00 – 18.00
Intrare 6 euro (http://www.artksp.be/)