La festivitatea de miercuri seara, Wittstock a multumit intr-un mod ingenios. „As dori sa ofer o impresie optica pentru ce inseamna la mine Opera Omnia”, a spus scriitorul, care a realizat un aranjament ce amintea de vinzatorii de carti de pe malurile Senei: un vechi geamantan de carton ce cuprindea toate volumele sale, 15 la numar, aparute la edituri din tara si din Germania, dintre care doua lansate anul trecut – „Dumbrava morilor”, o culegere de schite, si romanul „Lumea oferita noua”. Scriitorul, cu modestia si eleganta sa consacrata, a spus ca nu poate numi scrierile sale nici creatii si nici opere, ci mai degraba incercari.
Premiul special a fost acordat Anei Selejan, pentru „Poezia romaneasca in tranzitie (1944-1948)”, aparut la editura Cartea romaneasca.
Premiul pentru debut a fost castigat de Silviu Guga, pentru romanul „Baiatul din doua lumi”, iar la Cartea anului au fost premiati Rodica Braga, cu romanul „Adagio” si Ion Dur, cu volumul de critica „Cariatide”.
Juriul a fost alcatuit din Ilie Gutan (presedinte), Mircea Braga si Dumitru Chioaru. „Scriitorii premiati apartin unei generatii mai coapte”, a spus Ilie Gutan, mentionand si ca in anul precedent productia literara sibiana nu a fost prea bogata.
(Veronica D. Niculescu)