Luni, 10 februarie, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti (Strada Pictor Arthur Verona, nr. 13-15), va avea loc lansarea volumului Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, de Andrei Ursu, Roland O. Thomasson şi Mădălin Hodor, prefață de Dennis Deletant, recent apărut la Editura Polirom.
Vor vorbi, alături de autori:
General Dan Ioan
Eduard Ursache
Corneliu Vaida
Va modera: George Onofrei
Ziua în care dictatura comunistă a fost înlăturată în România, 22 decembrie 1989, și cele care au urmat stîrnesc și astăzi controverse cu privire la ceea ce s-a întâmplat de fapt. O problemă rămasă încă fără răspuns și care alimentează disensiuni între susținătorii diferitelor teorii despre cele petrecute este identitatea teroriștilor care au deschis focul asupra civililor și a militarilor după fuga dictatorului. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson și Mădălin Hodor analizează rolul jucat de instituțiile de forță ale țării înainte și după căderea regimului comunist, reconstituind momentele-cheie pe baza unor mărturii ale celor care s-au aflat în mijlocul Revoluției și a unor documente de arhivă recent descoperite. Cu ajutorul acestora se aduc noi dovezi care, coroborate, susțin ideea că împușcarea revoluționarilor după 22 decembrie nu a fost „foc fratricid“ cauzat de panica și haosul acelor zile, ci urmarea unui scenariu dintr-un plan pus la punct cu câțiva ani înainte. La trei decenii după căderea comunismului, Trăgători și mistificatori aruncă o nouă lumină asupra acelor evenimente sângeroase și face un pas important către aflarea adevăraților vinovați de rănirea și uciderea unor oameni în lupta pentru libertate a românilor.
Andrei Ursu este inginer de software în SUA, cercetător asociat la CNSAS, membru fondator al Fundaţiei „Gheorghe Ursu“. A publicat seria „Cosmetizarea «patriotică» a unui criminal“ (contributors.ro, 2017) şi studiile „«Cine a tras în noi după 22». Studiu asupra vinovăţiilor pentru victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989“ (în colab., Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018) şi „«Discernământul politic şi juridic» al Securităţii. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceauşescu“ (Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018). Este interesat de problematica istoriei represiunii din perioada comunistă şi a Revoluţiei. A fost distins cu Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului (2017) şi Premiul GDS (2000).
Roland O. Thomasson este cercetător independent în Statele Unite ale Americii. Deţine un doctorat în ştiinţe politice. Poate fi contactat pentru comentarii şi întrebări la rolandothomasson@gmail.com.
Mădălin Hodor este istoric, absolvent al Facultăţii de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. A publicat studiile „Ce nu cuprinde un dosar de Securitate“ (CNSAS, Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă, 2001), „«Cine a tras în noi după 22». Studiu asupra vinovăţiilor pentru victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989“ (în colab., Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018) ş.a. A fost distins cu Premiul Revistei de Istorie Socială din Iaşi (1999), Premiul Societăţii Timişoara (2017).