„Intr-un fel, ma asteptam. In ultimele zile am simtit ca avem sanse. Discutam cu ceilalti regizori si stiam ca o sa fie unul dintre cele patru filme favorite.” Crisan a spus ca modul de abordare al filmului a atras cel mai mult atenta publicului si a juriului. „Presedintele juriului de scurtmetraj m-a felicitat si a fost cel care a optat pentru noi. A fost o ocazie sa ne imprietenim cu toti regizorii.”
Regizorul a spus ca filmul sau a fost vazut ca o productie ceva mai speciala, intrucit modul de abordare a fost diferit. „Am avut si cadre de trei minute fara taiere. Am vrut sa iesim din scurtmetraj, care este mai alert. Dupa primul cadru, la proiectie s-a simtit o vibratie in sala. Se vedea ca este o altfel de atmosfera, o emotie care s-a transmis. Era un film mai curat. Nu am venit cu aceeasi dorinta de a impresiona ca a celorlalti regizori”, a marturisit Crisan.
Producatorul filmului, Anca Puiu, de la casa de productie Mandragora, a povestit in cadrul conferintei ca, in momentul in care a primit scenariul la „Megatron”, a crezut ca este un mesaj de aniversare de la regizor. Initial, scenariul se numea „Tot ce vreau de ziua mea”, iar producatoarea a primit email-ul chiar de ziua ei.
De asemenea, ea a remarcat faptul ca, la Festivalul de la Cannes, regizorul Marian Crisan a fost dezamagit ca presa nu a fost interesata de prezenta sa la eveniment. „Doar domnul Tudor Caranfil a solicitat un interviu”, a declarat Anca Puiu, adaugind ca la Cannes exista mai degraba un lobby frantuzesc decit un lobby romanesc. „Francezii spun ca in Romania este ceva in aer, deoarece este un potential local individual. Selectionerul de la Cannes, Christian Jeune (directorul departamentului filme, adjunctul delegatului general, n.r.), a rasuflat usurat ca Romania participa la Cannes anul acesta, cind a vazut filmul lui Marian”.
Marian Crisan a anuntat ca are in lucru doua scenarii de lungmetraj, dar in toamna se va hotari la care incepe filmarile.
La conferinta de presa a participat si presedintele Centrului National al Cinematografiei, Eugen Serbanescu.