Complexul Muzeal Național „Moldova“ Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu“ și Muzeul Unirii organizează, în perioada 6 martie – 10 mai 2019, expoziția OLFACTIV. Mirodenii, rășini, parfumuri și miresme. Din Antichitate până în Epoca Modernă.
Tema acestui demers expozițional pune în conexiune artefactele arheologice cu informațiile oferite de izvoarele istorice și iconografice, având rolul de a propulsa vizitatorul într-un univers al percepției olfactive de altădată.
Cu aproape 2000 de ani în urmă, naturalistul roman Pliniu cel Bătrân spunea despre parfumuri că ele „mor în ceasul în care se nasc“. În pofida absenței conținutului din recipiente, colecția de flacoane și vase de parfum antice, medievale ori moderne ilustrează rafinamentul producătorilor (ceramiști, sticlari), a căror măiestrie este similară cu cea a artizanilor producători de parfumuri și uleiuri aromate.
Comerțul cu mirodenii, ingrediente care stăteau la baza producerii parfumurilor, originare din Arabia și India, se regăsește în aproape toate epocile istorice. Dinamica vânzătorilor de aromatice în spațiul românesc vine să ne înfățișeze o lume nicidecum autarhică, aflată într-o indisolubilă conexiune cu Orientul, dar și cu Occidentul. Plante frumos mirositoare ori cu proprietăți de vindecare, rășini și lemne aromatice, toate și-au pus amprenta asupra vieții sociale a elitelor și nu numai. În acest context, expoziția este „condimentată“ cu elementele senzoriale care completează parcursul narativ propus de acest demers muzeografic.
Vernisajul expoziției OLFACTIV. Mirodenii, rășini, parfumuri și miresme. Din Antichitate până în Epoca Modernă va avea loc miercuri, 6 martie 2019, ora 12.00.