Colonia fabricii cuprinde trei poeme monolog. Fiecare poem e centrat pe un personaj masculin, de la Primul Razboi Mondial pana in prezent. Desfasurandu-se ca biografii ale personajelor, se surprind momente de cumpana atat pe plan personal, cat si sociopolitic. Intalnim comunistii, legionarii, confictele armate, momentul 1989.

 

Poemul „Alexandru“ are ca nota specifica insertia de documente si procese verbale, „Ion“ e axat pe partea lirica si epica, iar in „Dan“ secventele sunt datate ca intr-un jurnal. Colonia fabricii este un poem de familie, cu o redare subiectiva a istoriei, avand ca punct de plecare existenta reala, auzita, partial traita si imaginata de poeta.

 

„Trei oameni, trei barbati cu totul diferiti, cu femeile, durerile, copiii, luptele si, mai presus de orice, incercarile lor de a pune mana pe ceea ce s-ar putea numi, daca nu esenta vietii, macar ceea ce, in final, a facut-o frumoasa. De aici isi trage sevele melancolia care strabate amplul poem al lui Moni Stanila – din faptul ca in aparenta pune in abis istoria mare prin depanarea succinta a istoriei mici, pe cand adevaratul ei motor este cautarea acelor scurte, inefabile, delicate momente care fac din viata noastra ceva ce trebuie/a trebuit trait, chiar sub cizma necrutatoare si de multe ori absurda a Istoriei.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)