Principalul incident care a pus pe jar conducerea muzeului a avut loc in seara de 17 iunie, cind „Muzeul National al Satului «Dimitrie Gusti» a fost expus distrugerii din partea unor grupuri care au incercat sa patrunda prin efractie in institutie pentru a ajunge la Teatrul de Vara”, unde avea loc un concert. „Precizam ca aceste lucruri s-au intimplat dupa ora de inchidere a Muzeului Satului, iar grupurile au provocat scandal la poarta muzeului. Din aceste motive, atentionam asupra distrugerii patrimoniului Muzeului Satului de vecinatatea Teatrului de Vara «Herastrau»”, precizeaza conducerea institutiei intr-un comunicat.
Pornind de la intrebari precum „De cite ori va mai fi asasinat Dimitrie Gusti?”, „Cui ii este frica de Muzeul Satului?”, „De ce il iubesc strainii si romanii il doresc distrus?” ori „Se continua programul de distrugere a Muzeului initiat de Ceausescu in 1970?”, cei de la Muzeul Satului propun o dezbatere despre aceasta problema, in cadrul programului „Omul care darima locul” lansat de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.
Redam mai jos scrisoarea deschisa trimisa de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”:
Muzeul Satului este in pericol. Salvati Muzeul Satului!
Vizitatori din tara si de peste hotare, personalitati ale vietii culturale, stiintifice, politice, sportive, reprezentanti ai corpului diplomatic, presedinti de state si guverne viziteaza anual aceasta „oaza de cultura si liniste”.
In vecinatatea Muzeului Satului s-a deschis Teatrul de Vara „Herastrau”, unde, din pacate, se desfasoara spectacole sustinute de formatii muzicale care utilizeaza un repertoriu sustinut la un volum fonic exacerbat care agreseaza Muzeul Satului si vizitatorii sai.
Nu comentam calitatea muzicii sau faptul ca aceste spectacole nu sint ale Teatrului Tanase, ci destinatia teatrului, inchiriat pentru organizarea de evenimente care se incadreaza mai mult comercialului decit promovarii valorilor culturale.
Atmosfera muzeului, care protejeaza patrimoniul etnologic, este afectata de decibelii instrumentelor folosite in mijlocul zilei pentru repetitiile spectacolelor care au loc la caderea noptii.
Spatiul muzeal este afectat atit sonor, cit si fizic prin escaladarile teritoriului de catre spectatorii dornici sa ajunga la teatru, fara a folosi poarta de intrare a acestuia. Volumul decibelilor, care depaseste mult limita suportabila, afecteaza atit monumentele, cit si patrimoniul din interiorul acestora (spargeri de obiecte din ceramica, icoane pe sticla etc.).
Serviciul de paza si protectie este in imposibilitatea de a face fata asa-zisilor iubitori de cultura, in actiunea lor de escaladare a imprejmuirilor muzeului.
Dorim sa ne fiti alaturi, in demersul nostru de a salva impreuna Muzeul Satului!