Miercuri, 29 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, veti asculta asadar trei lucrari deosebite ale secolului XVIII: Giovanni Battista Sammartini – Concertul in la major pentru clavecin, viori si basso continuo, Carl Philipp Emanuel Bach – Concertul in re major pentru clavecin si orchestra de coarde si Joseph Haydn – Misa in do major – In tempore belli. Ultima lucrare este compusa intr-o perioada de teama a austriecilor fata de pericolul invaziei napoleoniene, asadar Misa poate fi privita ca o invocare a sprijinului Divinitatii impotriva lui Bonaparte.
Evenimentul se va desfasura sub bagheta dirijorului Cristian Brancusi, care este inca din anul 1990 dirijor si membru fondator al Orchestrei de Camera Radio, asigurind conducerea muzicala pentru sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrari preclasice la creatii contemporane. Un moment important al carierei sale il reprezinta concertele sustinute cu Orchestra de Camera Radio in turneele din Coreea de Sud (2003, 2005), artistul fiind ulterior invitat sa dirijeze Orchestra Filarmonicii din Jeonju. Fiind atras de muzica de avangarda, Cristian Brancusi dirijeaza deseori concerte in manifestari de profil ca Saptamina Internationala a Muzicii Noi, World Music Days s.a. si a semnat el insusi compozitii proprii (lucrari camerale, simfonice si vocal-simfonice).
Invitata speciala a serii este Cipriana Smarandescu – clavecin -, licentiata in clavecin cum laudae la Vicenza si Bucuresti, o artista care se bucura de o prezenta constanta ca solista in concerte si recitaluri sau ca membra in diferite ansambluri de muzica de camera. La clavecin, orga sau clavicord a sustinut concerte in sali sau la festivaluri de prestigiu din Italia, Romania, Spania, Austria, Franta. A interpretat ca solista numeroase concerte pentru clavecin impreuna cu ansamblul Aliusmodum (al carui membru fondator este) si cu Orchestra Baroca Italiana.
De asemenea, veti avea ocazia sa ii aplaudati pe Elena Stancu (soprana) si Geanina Munteanu (mezzosoprana) – apreciate pe scenele de concert, atit in roluri solistice, cit si ca membre ale Corului Filarmonicii George Enescu din Bucuresti, Nicolae Simonov (tenor) – artist liric al Corului Academic Radio si al ansamblului cameral Cantemus si Bogdan Talos (bas) – solist al Operei Comice din Berlin, prezent si in viata muzicala din Romania atit pe scenele lirice, cit si pe cele de concert.
Evenimentul se bucura de participarea Corului Academic Radio – dirijor Dan Mihai Goia si este realizat cu sprijinul Bisericii Evanghelice Lutherane din Bucuresti.