Nadia Murad a mai primit Václav Havel Human Rights Prize și Sakharov Prize și este primul Ambasador ONU al Bunăvoinței pentru demnitatea supraviețuitorilor traficului de ființe umane.
Nadia Murad, autoarea volumului Eu voi fi ultima. Povestea captivității mele și lupta mea împotriva Statului Islamic (Polirom, 2018) – scris în colaborare cu jurnalista Jenna Krajeski, cuvânt-înainte de Amal Cooney – , este unul dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace 2018. Cel de-al doilea laureat este medicul congolez Denis Mukwege. Mai multe detalii, aici.
Nadia Murad s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yazidiți din nordul Irakului. Pe 15 august 2014, când Nadia avea doar 21 de ani, viața tihnită din satul natal a luat sfârșit odată ce acesta a fost ocupat de ISIS. Bărbații care au refuzat să se convertească la islam au fost executați, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul și vândută ca sclavă. A fost ținută în captivitate, bătută și violată în repetate rânduri, până când, ca printr-o minune, a reușit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniți.
Volumul Eu voi fi ultima. Povestea captivității mele și lupta mea împotriva Statului Islamic, apărut la Editura Polirom (traducere de Irina-Marina Borțoi, disponibil și în ediție digitală), este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic, povestea celui care își dorește să supraviețuiască și o scrisoare de dragoste către o țară pierdută, o comunitate fragilă și o familie destrămată de război.
„De când o cunosc, Nadia nu doar că s-a făcut auzită, ci a devenit glasul fiecărui yazidit căzut victimă genocidului, al fiecărei femei abuzate, al fiecărui refugiat abandonat. Cei care au crezut că prin cruzimea lor o pot reduce la tăcere s-au înșelat. Spiritul Nadiei Murad nu este frânt, iar vocea ei nu va fi înăbușită. Dimpotrivă, în paginile de față glasul ei este mai puternic ca oricând.“ (Amal Clooney)
„Povestea curajoasă a Nadiei Murad este o lectură esențială care dă fiori. Oricine vrea să înțeleagă așa-zisul Stat Islamic ar trebui să citească Eu voi fi ultima.“ („The Economist“)
„Murad ne face să întrevedem atrocitățile care i-au distrus familia și aproape au exterminat fragila ei comunitate. Memoriile ei curajoase sunt un pas important către tragerea la răspundere a celor care au comis aceste crime oribile.“ („The Washington Post“)
„Aceste memorii tulburătoare relatează experiențele prin care a trecut Nadia Murad și ridică întrebări privind complicitatea martorilor care au acceptat tacit suferințele celorlalți.“ („The New Yorker“)
„Un volum devastator, dar care inspiră și îndeamnă urgent la acțiune.“ („Kirkus Reviews“)
Nadia Murad (n. 1993) este activistă pentru drepturile omului. A primit Václav Havel Human Rights Prize și Sakharov Prize și este primul Ambasador ONU al Bunăvoinței pentru demnitatea supraviețuitorilor traficului de ființe umane. În 2016 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Împreună cu Yazda, o organizație pentru drepturile yazidiților, depune în prezent toate eforturile pentru a aduce Statul Islamic în fața Curții Penale Internaționale sub acuzația de genocid și crime împotriva umanității. Pentru mai multe detalii, vizitați nadiamurad.org.
Jenna Krajeski este jurnalistă, corespondentă din Istanbul. În 2010 și 2011 a locuit la Cairo, unde a fost editor și reporter pentru versiunea în engleză a ziarului egiptean „Al-Masry Al-Youm“ (apoi „Egypt Independent“). În ultimii ani și-a îndreptat atenția către minoritățile kurde din Turcia și Irak. A scris articole pentru „The New Yorker“, „Slate“, „The Atlantic“, „The Nation“, „The New Republic“.
Amal Clooney practică avocatura la Londra și este specializată în drept internațional și în drepturile omului. De asemenea, este lector asociat la Columbia Law School. Este consilierul legal al Nadiei Murad și al altor femei yazidite care au fost înrobite sexual de ISIS în Irak și Siria și lucrează pentru a se asigura că responsabilii pentru crimele comise de ISIS sunt aduși în fața tribunalelor naționale și internaționale.