Pelicula sa a rulat in premiera mondiala in programul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), vineri noaptea, la Cluj.
„Genul pe care nu l-am inventat, dar incerc sa-l studiez este „dramedia”. Cam asta fac”, a declarat Caranfil despre filmul sau ce spune povestea relatiei dintre regizorul Grigore Brezeanu (Marius Florea Vizante) si producatorul Leon Popescu (Ovidiu Niculescu), care realizeaza impreuna primul film romanesc de fictiune, „Independenta Romaniei” (1911). „Structura este dramatica, cheia este comica.”
Regizorul a spus ca a riscat foarte mult atunci cand a ales ca filmul sau sa evolueze dinspre comedie spre drama, „ceea ce in general este considerat sinucidere curata”. „Derutezi spectatorul pana la a-l face sa respinga filmul, pentru ca l-ai mintit, pentru ca nu i-ai dat pana la sfarsit ce-a vrut. Am stiut ca filmul asta numai asa il pot face, asumandu-mi aceasta schimbare de ton.”
Iar rezultatul a fost pe masura asteptarilor. „Pentru mine victoria este ca asa functioneaza. Am vazut aseara (la Cluj – n.r.) o sala care era venita pentru comedie, tropaia la fiecare poanta”, dar in care, dupa ce s-a facut trecerea la partea dramatica, „restul filmului a fost tacere pana la final”. Si nu o „tacere dezamagita de care as fi putut sa ma tem, ci o tacere plina. Au inteles ca filmul a mers pe o alta directie.”
Regizorul a spus si ca filmele sale sint facute pentru public, ceea ce, „in momentul de fata, in Romania, tine de experiment”. „Norma sint filmele cu blocuri, cu probleme grave, cu moarte”. A face un film pentru public „inseamna a deschide noi orizonturi cinematografului romanesc, a bate carari necunoscute, a face film de arta si eseu.”
Caranfil a scris scenariul filmului in 1988, la Bruxelles, a incercat sa-l realizeze initial cu o companie din Franta, insa, din cauza unui „litigiu economico-politic cu Filmex”, companiei i-au fost ipotecate activele timp de trei ani: „doua calculatoare, trei scenarii de-ale mele plus un film, „E pericoloso sporgersi””, a povestit Caranfil.
Scenariul filmului „Restul e tacere” a fost recuperat insa dupa trei ani, iar Caranfil a avut o prima „tentativa esuata” de a-l realiza in 1994. De atunci pana in mai 2005, cand proiectul filmului a fost depus la concursul de scenarii organizat de Centrul National al Cinematografiei, au fost „incercari repetate de a-l monta ca o coproductie”, intai cu parteneri francezi, apoi cu unii americani, nereusite insa, potrivit producatorului Cristian Comeaga.
„E foarte greu sa obtii bani pentru un film romanesc cand este unul de epoca in primul rand. Niciodata nu mi-am imaginat ca se mai poate pune pe picioare proiectul, neluand bani de afara”, a spus Comeaga. Totusi, filmul a castigat concursul CNC, a primit un credit de la stat de un milion de lei, iar restul bugetului, pana la 8,4 milioane de lei (aproximativ 2,4 milioane de euro) au provenit din „surse romanesti”. Pelicula a avut foarte multi finantatori, care au dat bani fie „din buzunarul propriu”, cei mai multi grupul Avrig (400.000 de euro) si Realitatea Media (aproximativ 367.000 de euro), fie din cuantumul taxei datorate catre stat, in cazul unor agentii de publicitate si al TVR.
„Nu cred ca se mai poate face poveste asta. Am fost pionieri”, a explicat Comeaga, care a adaugat ca nu ar fi reusit sa adune toti acesti bani daca nu ar fi fost vorba de notorietatea lui Nae Caranfil, de numarul mare de spectatori pe care l-au adunat filmele sale precedente. „E cineastul care poate ridica cel mai usor bani”.
Cea mai mare parte din buget a fost cheltuita pe vehicule, decoruri, sute de costume create de Doina Levintza, figuranti. „Armata costa si toata miscarea e foarte complicata. E un angrenaj formidabil. Nu mai e ca la Mihai Viteazu, fluieri si sint 10.000 de oameni de camp”, a explicat Comeaga.
„Filmul arata cu totul altfel decat orice alt film romanesc. E o superproductie care se revarsa din toate elementele – bogatia scenariului, roluri, costum, decor. Privind asa lucrurile, cam toata poveste e foarte ieftina.”
Muzica a fost realizata de francezul Laurent Couson, care a avut „30 sau 40 de zile” din momentul in care a primit CD-ul cu montajul initial pentru a veni „cu muzica de film specifica fiecarei secvente”, potrivit lui Caranfil.
Regizorul considera „o mica victorie” scena in care a folosit elemente de animatie pentru a ilustra calatoria unora dintre personajele sale la Paris. „Initial, in prima versiune a scenariului, sigur ca imi duceam personajele la Paris si ii puneam sa vada turnul Eiffel in constructie si alte obraznicii de genul asta. La momentul in care am stiut ca voi face filmul mi-a fost foarte clar ca, cu Parisul, trebuie sa fac altfel. Pur si simplu mi-a venit ideea acestei solutii. Un montaj de desene.”
Cat despre actorii distribuiti in rolurile principale, Marius Florea Vizate (Grig) si Ovidiu Niculescu (Leon), primul a jucat un personaj mai tanar decat el, iar cel de-al doilea, unul mai in varsta. Mai mult, a spus Niculescu, „ne-au supus la doua campanii: a lui (Vizante – n.r.) de slabit, a mea de ingrasat”.
Intrebat cat de mult din personajul lui Grigore Brezeanu, in film Grig Ursache, a fost inspirat din experienta personala, regizorul a recunoscuta ca exista o identificare intre acesta si Caranfil cel din 1988.
„Eu l-am cunoscut pe el (Vizante – n.r.) la „E pericoloso sporgersi”, intr-un alt tip de rol, „ciuca mistoului”, dar in momentul cand l-am vazut si am avut primele contacte cu el legate de acest scenariu mi s-a aprins beculetul ca ar fi actorul ideal pentru Grig”, a spus Caranfil pentru NewsIn.
„Nu i-am dat indicatii foarte rigide, pentru ca el este un actor foarte intuitiv si a simtit imediat in ce zona trebuie sa mearga. Evident ca il ghidam, ii dozam efortul, ii aratam pe unde sa mearga, dar nu i-am aratat lucruri concrete, de genul „fa asa, ca eu asa as face in locul tau””.
Potrivit regizorului, filmul este „un fel de poveste de dragoste si ura intre omul cu banii (Leon – n.r.) si omul cu inspiratia (Grig – n.r.). Ei doi se vor devora reciproc, se vor omori unul cu altul si peste cadavrele lor va trona opera, cu un firisor de sange care-i curge din nas”.
Premiera oficiala in Romania este programata in martie 2008. Cu aproximativ doua luni inainte insa, un making of al filmului va fi difuzat, in serial, la un post de televiziune, potrivit lui Comeaga.
Sursa: NewsIn