Barbara Cassin, un nume de primă mărime al filosofiei europene, deschide ediția din acest an
Joi, 10 octombrie, de la ora 18.00 și până spre miezul nopții, publicul din capitală este așteptat la NOAPTEA FILOSOFIEI la București, ediția 2024.
Programul reunește 10 evenimente, dezbateri publice, în tradiția gânditorilor greci ai Agorei, la care iau parte 17 nume importante ale filosofiei de astăzi, din Franța și România. Gazdele evenimentelor sunt două spații cunoscute din centrul capitalei: Rezidența9 (str. Ion Luca Caragiale 32) și Londohome (str. Strada General David Praporgescu 31), publicul având acces liber, în limita locurilor disponibile. Dialogurile vor avea loc în limbile franceză, română și engleză.
Noaptea Filosofiei este un eveniment inițiat în țara noastră de Institutul Francez din România, cu sprijinul Citéphilo, Métropole de Lille și Institut français, care are loc anual la Timișoara și la București.
„Într-o lună în care festivalurile literare domină scena culturală românească, ne bucurăm să oferim un contrapunct, așezând reflectoarele pe sfera nonficțiunii, celebrând arta dialogului filosofic, pe teme la zi, de interes pentru societatea actuală.
Dincolo de spectacolul dezbaterilor publice, Noaptea Filosofiei reprezintă și o excelentă ocazie de a-i pune în legătură pe gânditorii francezi și pe cei români din domeniul filosofiei, conexiuni care sperăm că vor da naștere unor noi viitoare colaborări“, a declarat Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România.
Léon Wisznia, curatorul francez al proiectului, a oferit amănunte despre tema ediției din acest an: „Una dintre temele majore ale acestei ediții ale proiectului «Noaptea Filosofiei» va fi traducerea. Cea a conceptelor exprimate într-o limbă și traduse în alta, cu riscul de a ne confrunta cu intraductibilul. Acesta este un risc pe care trebuie să îl acceptăm, dacă dorim să contribuim la evoluția domeniului și, prin extensie, la progresul Europei.
Fie ca această «Noapte a filosofiei» de la București să deschidă noi căi de înțelegere reciprocă, prietenie și înțelepciune împărtășită”.
Parcurs nocturn, deopotrivă intelectual și festiv, Noaptea Filosofiei este un eveniment care se bucură de o primire călduroasă din partea publicului, având toate șansele să devină o tradiție a scenei intelectuale românești și a evenimentelor culturale.
„Noaptea Filosofiei este un eveniment unic în spațiul nostru cultural, o platformă care oferă atât un spațiu de comunicare și dezbatere a ideilor, cât și o deschidere atât de necesară pentru publicul larg. Anul acesta vom avea 10 dezbateri relevante pentru lumea în care trăim, în două spații neconvenționale pentru filosofie. Provocarea principală a acestei ediții a fost aceea de a alege cele mai captivante subiecte de discuție, atât pentru comunitatea filosofică, cât și pentru publicul larg, care să acopere un orizont variat de domenii, de la etică la filosofia artei, de la filosofia culturii pop la filosofie politică.
Dacă vă interesează cum putem gândi în cheie filosofică arta contemporană, ce relevanță are muzica de club pentru evoluția culturii contemporane, cum ne «bântuie» gândurile filosofice în viața de zi cu zi sau de ce este filosofia politică naivă, atunci vă așteptăm pe data de 10 octombrie, cu 10 teme de dezbatere, disputate de 17 filosofi de primă clasă din Franța și România. Din această perspectivă, Noaptea Filosofiei este un adevărat spectacol de idei”, a precizat Cornel Moraru, curatorul proiectului.
Seria evenimentelor este deschisă de unul dintre cele mai importante nume ale filosofiei europene, Barbara Cassin, filolog și filosof specializat în Grecia antică, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS-Paris IV Sorbona, membră a Academiei Franceze.
Lista invitaților din Franța este completată de alte nume importante ale scenei academice, intelectuale și civice, precum Clotilde Leguil, cunoscută pentru reflecțiile sale filosofice care îmbină psihanaliza, sau Arnaud Orain, istoric și economist, director al Centre des Recherches Historiques din cadrul École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, preocupat de discursul dialogic asupra comerțului, ficțiuni economice sau „oeconomie”.
Barbara Stiegler, filozof francez specialist în gândirea lui Nietzsche și în filosofia politică, lector la Universitatea Bordeaux-Montaigne, și partenerul său de dialog de la NOPTEA FILOSOFIEI la București, Christophe Pébarthe, lector la Institutul Ausonius al Universității Bordeaux Montaigne, specialist în istoria Greciei antice și director al Revue des Études Anciennes, se află de asemenea pe lista oaspeților care vor sosi la București pentru a lua parte la eveniment.
Filozoful francez Jacob Rogozinski, un apropiat al lui Jacques Derrida în anii 1980, astăzi, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din Strasbourg, va fi de asemenea prezent la București în seara zilei de 10 octombrie.
Pe lista invitaților din Hexagon se află și Agnès Gayraud, filosof și muzician (cunoscută sub numele de La Féline), o colaboratoare constantă a cotidianului Libération.
Invitații din România sunt nume cunoscute ale sferei intelectuale, culturale și publicistice autohtone, dar și cercetători la cele mai importante universități românești: Bogdan Ghiu, Dragoș Rusu, Daniel Nica, Oana Șerban, Dragoș Grusea, Luigi Bambulea, Sebastian Grama, Remus Breazu, Radu Uszkai și Mihai Cernea.
PROGRAMUL:
- Rezidența9
Ora 18.00 | Deschiderea evenimentului: Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România & Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara
Ora 18.30 | „Elogiul traducerii“ – Barbara Cassin în dialog cu Bogdan Ghiu
Ora 19.30 | „Semnificațiile demnității și aporiile respectului“ – Daniel Nica
Ora 20.30 | „Cunoștințele pierdute ale economiei“ – Arnaud Orain în dialog cu Charles Berville
Ora 21.30 | „Viziuni artistice asupra naturii – Cazul Paul Klee“ – Dragoș Grusea în dialog cu Luigi Bambulea
Ora 22.30 | „Inospitalitate“ – Jakob Rogozinski
- Londohome
Ora 18.30 | „Dialectica pop-ului“ – Agnès Gayraud în dialog cu Dragoș Rusu
Ora 19.30 | „Era toxicului“ – Clotilde Leguil în dialog cu Oana Șerban
Ora 20.30 | „Democrație! Manifest“ – Barbara Stiegler în dialog cu Christophe Pébarthe
Ora 21.30 | „Bântuirile înțelepciunii“ – Sebastian Grama
Ora 22.30 | „Este filosofia politică naivă?“ – Radu Uszkai în dialog cu Mihai Cernea