Anul acesta Noaptea Literaturii Europene (NLE) se va desfășura la Lisabona în data de 9 iunie, între orele 18:00 și 23:30, în nouă spații diferite din zona Bairro Alto. De-a lungul serii, începând cu ora 19:00, vor avea loc sesiuni de lectură din opera a 14 scriitori europeni, în interpretarea unora dintre autori și a 14 personalități portugheze. Sesiunile de lectură, cu intrarea liberă, vor avea o durată de 15 minute și se vor repeta din jumătate în jumătate de oră, pentru a oferi publicului posibilitatea de a vizita toate spațiile implicate în acest proiect. Noutatea de anul acesta este participarea în cadrul NLE a Companiei Maior care, sub bagheta compozitorului și poetului Miguel Azguime, va prezenta începând cu ora 18:00, la liceul Passos Manuel, un moment artistic de teatru, dans și muzică, plecând de la poemele unor celebri autori portughezi.
La cea de-a VI-a ediție a celei mai literare seri din Lisabona, vor participa autori din șase țări: Cehia, Croația, Franța, Italia, România și Spania. Anul acesta, România va fi reprezentată la NLE de Radu Sergiu Ruba, invitatul Institutului Cultural Român de la Lisabona. Autorul român și omul de radio portughez Gonçalo Câmara vor citi alternativ în limba română și respectiv, în limba portugheză, fragmente din romanul autobiografic O vară ce nu mai apune. Cele zece sesiuni de lectură vor avea loc în Claustrul Academiei de Științe din Lisabona, una dintre cele mai vechi instituții științifice naționale lusitane, fondată în 1779.
În aceeași zi, începând cu ora 15.00, în Auditoriul APEL – Asociația Portugheză a Editorilor și Librarilor, din cadrul Târgului de Carte de la Lisabona, va avea loc o masă rotundă cu participarea scriitorilor prezenți la Noaptea Literaturii Europene 2018: Olga Stehlikova (Cehia), Damir Karakas (Croația), Laetitia Colombani (Franța), Errico Buonanno (Italia), Radu Sergiu Ruba (România) și Felipe Benitez Reyes (Spania). Evenimentul va fi moderat de Pedro Vieira, blogger, autor, ilustrator și actualul prezentator al programului TV „Ultimul stinge lumina“ (RTP3).
Radu Sergiu Ruba (14.10.1954 Ardud, jud. Satu Mare) este scriitor, traducător și jurnalist. La 11 ani și-a pierdut complet vederea. A absolvit Institutul pentru Orbi din Cluj și Facultatea de Limbi Străine, specializarea franceză-engleză, din cadrul Universității din București. A fost redactor-șef la „Revista Litera Noastră“ editată și în alfabetul Braille, a publicat numeroase volume de poezie și proză scurtă și a apărut în antologii din România, Australia, Bulgaria, Ungaria, Franța și Statele Unite. Romanul din care va citi fragmente, distins cu premiul Academiei Române în 2016, a fost tradus în limba engleză și publicat pe Amazon sub titlul Blind man’s light. Autorul a fost recompensat și cu alte premii naționale și internaționale, iar în 2008 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler de către Președintele României. În prezent este realizator de emisiuni la Radio România Actualități.
Gonçalo Câmara (13.11.1989, Lisabona) este scriitor și om de radio. Și-a început cariera în radio în 2008, la Grupo Media Capital Rádios. A realizat diferite emisiuni, reportaje și interviuri cu diverse personalități din lumea muzicii și nu numai. Este de asemenea, autor de cronici și coautor al programului Ainda Há Quem Queira Escrever/ Încă există oameni care vor să scrie. În 2013 și-a lansat prima carte de cronici, denumită Já dizia o outro/ Deja a spus altcineva. În prezent scrie un roman despre călătorii.
„Borges însuși n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absența luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – și totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor pași. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul și-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă și le așază pe catifea, sub ochii noștri, ca pe niște țăndări de pietre prețioase. Forța evocatoare și talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune pașaportul spre ținuturi și oameni din alt loc și din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre șaradele vieții, despre farsele, descompunerile și recompunerile ei. Prozele lui stau la confluența dintre istorie, geografie și biografie. Le citești cu emoția elevului care, pe vremuri, aștepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniței. Apoi îți vine să mângâi paginile și să mulțumești celui care răstoarnă miere peste creștetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos și sfâșietor.“ (Radu Paraschivescu)
Anul acesta, cele 14 țări participante la Noaptea Literaturii Europene sunt: Anglia, Austria, Cehia, Croația, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, România și Spania.
După modelul din ultimii ani, NLE a fost integrată în cadrul Sărbătorilor Lisabonei (Festas de Lisboa), eveniment major organizat de primăria orașului Lisabona alături de firma municipală EGEAC și dedicat Sfântului Anton, protector al orașului, ce se bucură anual de 1,5 milioane de spectatori portughezi și străini și de o promovare mediatică copleșitoare. Lonely Planet a desemnat această manifestare drept unul dintre cele mai de succes festivaluri ale lunii iunie, comparabil cu serbarea solstițiului de primăvară din Stonehenge (Marea Britanie) sau cu Regatta Sfântului Ranieri (Italia).
Programul complet al evenimentului Noaptea Literaturii Europene 2018 poate fi consultat accesând link-ul: http://www.nocliteratury.cz/cs/2018/city/427-lisbon/page/1335-info/?lang=en