Noi titluri Polirom semnate de cativa dintre cei mai apreciati scriitori romani contemporani – Varujan Vosganian, Gheorghe Sasarman, Bogdan Suceava, Marius Oprea, Dan Alexe, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu, Matei Florian, Lavinia Braniste, Mircea Pricajan – vor fi lansate la standul editurii din cadrul editiei cu numarul 23 a targului, care va avea loc la Complexul Romexpo, Bucuresti, in perioada 16-20 noiembrie 2016.
FICTION LTD. la Gaudeamus 2016
• Un nou roman de Varujan Vosganian, Copiii razboiului, editie cartonata, un roman care reconstituie istoria Romaniei de la Al Doilea Razboi Mondial pana la inceputul anilor 2000. Copiii razboiului va fi lansat la standul duminica, 20 noiembrie, ora 12.00.
• Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri, de Gheorghe Sasarman, un roman care ne pune fata in fata cu un eveniment la care viseaza milioane de oameni, dar despre care putini cred ca ar putea fi si real. O intrebare ramane totusi: „Ce-ar fi daca…?“. Sa fie vorba despre a doua venire a Mantuitorului printre noi sau despre una dintre cele mai mari farse din istorie?
• Republica, de Bogdan Suceava, o reconstituire literara a evenimentelor din data de 8 august 1870, cand a avut loc proclamarea furtunoasa a republicii in Ploiesti, pornind de la o varietate de surse, intre care o scurta scriere satirica, Boborul, a lui Caragiale, pe atunci tanar copist la judecatoria din Ploiesti. Republica va fi lansat la standul Polirom de la Gaudeamus 2016: duminica, 20 noiembrie, ora 13.00.
• Turma pastorului mut, de Marius Oprea, un roman care schiteaza tabloul unei lumi in aparenta normale, insa populata de idei si scene dintre cele mai absurde. O lume pe care multi dintre noi o recunoastem din viata de zi cu zi, care uneori ne infurie, alteori ne distreaza, dar care ramane mereu aceeasi. Lansare la standul Polirom de la Gaudeamus: duminica, 20 noiembrie, ora 12.30.
EGO. PROZA pentru fanii colectiei si nu numai
• In punctul lui rebbe G., de Dan Alexe, douazeci si doua de povestiri – fiecare corespunzand unuia din arcanele majore ale Tarotului, un volum care ofera, picatura cu picatura de licori precum „Scuipat de Luna“ sau „Caine de Armenia“, o noua viziune asupra lumii de azi si a limbii care ne vorbeste. In punctul lui rebbe G. va fi lansat sambata, 19 noiembrie, ora 15.00, la standul editurii.
• Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenti maturizati traumatic intr-o lume coplesita de puseuri nationaliste sau localiste, o carte despre tandretea si cruzimea care se ascund in fiecare dintre noi. Lansare la Gaudeamus: sambata, 19 noiembrie, ora 17.30.
• Roman nou de Matei Florian: Cexina Catapuxina
La zece ani de la debutul editorial cu romanul Baiuteii (Polirom, 2006), scris impreuna cu Filip Florian, si la sapte ani de la publicarea primului sau roman, Si Hams Si Regretel (Polirom, 2009), Matei Florian revine cu o noua carte, indelung asteptata de cititorii sai, Cexina Catapuxina, care va fi lansat la Targul de Carte Gaudeamus sambata, 19 noiembrie, ora 17.00.
• Romanul Calitatea luminii, de Mircea Pricajan, o lectie despre acceptare si asumare, despre redefinirea fericirii in cuplu si despre cum constiinta de familie se dobandeste printr-un efort de vointa. Lansarea romanului Calitatea luminii va avea loc vineri, 18 noiembrie, ora 15.30.
• Romanul Interior zero, de Lavinia Braniste, care ne arata cat de usor poate sa treaca viata pe langa tine si cum alegerea caii mai sigure poate avea consecinte mult mai grave decat ti-ai putea imagina. Lansarea volumului Interior zero va avea loc vineri, 18 noiembrie, la ora 17.00.
EGO-GRAFII la Gaudeamus 2016
• Mica trilogie a marginalilor. Banditii, de Vasile Ernu, un volum ce dezvaluie „in negativ” fata ascunsa, fascinanta a proscrisilor si felul in care e vazut raiul de catre cei ce traiesc in infern. Volumul Banditii va fi lansat sambata, 19 noiembrie, ora 15.30.
Cartea Romaneasca, sub coordonarea Polirom
• Un nou roman de Octavian Soviany, unul dintre cei mai importanti scriitori romani contemporani publicati de Cartea Romaneasca: Naluca. Un roman de dragoste, cu toate ingredientele inerente genului: descrierea romantica, eseul sentimental, erotismul suav. Naluca va fi lansat duminica, 20 noiembrie, la ora 15.00, la standul Polirom.
Seria de autor dedicata scriitorului Gheorghe Craciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte editoriale Polirom-Cartea Romaneasca, merge mai departe cu doua noi titluri: Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu si Imagini, litere si documente de calatorie. Editii ingrijite de Carmen Musat si Oana Craciun. Volumele Doi intr-o carte (fara a-l mai socoti pe autorul ei) si Imagini, litere si documente de calatorie vor fi lansate la standul Editurii Polirom sambata, 19 noiembrie, ora 12.30.
Programul complet de evenimente Polirom si Cartea Romaneasca la Gaudeamus 2016, aici.