„«Let me hold your hand» este o instalatie audio in care sint folosite telefoane vechi din care, daca ridici receptorul, se aud povesti. Artistii vor sa propuna aceasta forma de comunicare prin intermediul unui obiectiv si sa atraga atentia asupra protagonistilor acestei comunicari”, a explicat, pentru NewsIn, curatorul expozitiei, Alina Serban.
Iraxte Jaio si Klaas van Gorkum aduna din magazinele second-hand telefoane cu anumite trasaturi, facindu-le, astfel, sa spuna o poveste. Obiectele difera in primul rind datorita schimbarii rapide a trendurilor in designul de consum si ajung, azi, sa transporte vocile unor alte timpuri.
Cei doi artisti, cunoscuti pentru proiectele lor cu implicatii sociale si comunitare, lucreaza impreuna din 2001. Iratxe Jaio s-a nascut in Tara Basca, iar acum traieste in Rotterdam, iar Klaas van Gorkum este olandez de origine, dar si-a petrecut copilaria si adolescenta in Africa.
Desi au background-uri diferite, cei doi impartasesc acelasi sentiment al dislocarii si al cautarii identitatii culturale. In proiectele lor, Jaio si van Gorkum cauta radacinile unui conflict intre individ si colectivitate, folosind, pentru aceasta, metoda documentarului, pentru a pune indivizii in contextele sociale, culturale sau fizice cu care relationeaza.
Expozitia face parte dintr-un proiect mai amplu, „Ars Telefonica”, initiat de Centrul de Introspectie Vizuala. Acest proiect este o platforma temporara de expunere si dezbatere care porneste de la un obiect extrem de uzual in zilele noastre, telefonul, si ajunge la o discutie despre comunicare, spatii de comunicare, individ si societate. Cu „Let me hold your hand”, acest proiect se va incheia.