WALL-E (r. Andrew Stanton, SUA, 2008) este cel mai recent castigator al Premiului Oscar pentru Cel mai bun film de lung metraj – animatie. Pe linga trofeul care a incununat impresionantul bilant al peliculei, filmul a fost nominalizat la alte cinci categorii importante ale Premiilor Academiei Americane de Film, printre care se numara Cel mai bun scenariu (Andrew Stanton, Jim Reardon, Pete Docter), Cea mai buna muzica originala (Thomas Newman) sau Cea mai buna melodie originala (Down to Earth – Peter Gabriel si Thomas Newman). Globul de Aur, Premiul BAFTA sau Grammy nu lipsesc nici ele din palmaresul lui WALL-E.
O combinatie de science fiction, love story si film-profetie, realizat intr-o cheie vizuala impresionanta, povestea lui WALL-E (prescurtarea de la Waste Allocation Load Lifter Earth-Class) este plasata in anul 2700, cind micul robot gunoier construieste, disciplinat, zgirie nori din deseurile ramase in urma existentei rasei umane.
Rutina de ani de zile a lui WALL-E este ravasita intr-o buna zi de aparitia unei nave nou noute, de pe care coboara fascinata EVE (Extraterrestrial Vegetation Evaluator), o robotica trimis in cautarea unor eventuale semne de viata pe Pamint. Indragostit iremediabil de EVE, WALL-E va ajunge, impreuna cu planta abia inmugurita gasita printre gunoaiele de „acasa”, direct pe statia spatiala locuita de o populatie aflata in vacanta permanenta de citeva generatii incoace. Orasul utopic in care se afla urmasii celor care au locuit cindva pe Pamint este o imensa statiune balneara, parodie plina de umor la adresa societatii de consum, unde ultimul robotul gunoier de pe Terra va descoperi o lume cu totul diferita de cea pe care o vazuse in imaginile din vechiul televizor depozitat in rulota personala.
Laudat la unison de critica internationala si apreciat de spectatori de toate virstele din lumea intreaga, WALL-E nu impresioneaza numai prin realizarea tehnica cu totul deosebita. care ajuta personajele filmului sa devina icon-uri ale animatia contemporana de la Hollywood, ci si prin scenariul regizat si co-scris de Andrew Stanton, realizatorul altui lung metraj de animatie antologic, Finding Nemo.
„Faptul ca Wall-E functioneaza in mare parte fara dialog este cu atit mai uimitor: filmul poate trece cu usurinta barierele de limba, ceea ce nu poate fi decit in avantajul sau, avind in vedere ca e vorba despre o poveste care priveste intreaga planeta” scrie Roger Ebert, reputatul critic de film de la Chicago Sun Times.
„Sint atitea gaguri si detalii in fiecare cadru incit ne e imposibil sa prindem totul dintr-o singura vizionare; dar, indiferent citi robotei misuna prin cadru si cite chestii fac, niciodata nu ratam acel lucru pe care regizorul vrea sa-l vedem. Atunci cind ne da cite un cadru de debandada vazuta de sus, el nu mai vrea sa vedem actiuni si personaje, ci aranjamente artistice, usor hipnotice, de forme si culori miscatoare”, spune Andrei Gorzo, cunoscutul editorialist de la Dilema Veche.
Telespectatorii romani au parte, asadar, de una dintre premierele de neratat ale acestei veri, duminica, 26 iulie, de la ora 20.00, cind HBO il prezinta, in direct si in exclusivitate in Romania, pe irezistibilul WALL-E. Filmul va fi difuzat in varianta dublata in limba romana.