Academia Română a acordat „Premiul C.I. Parhon“ (2019) tratatului de Genetică medicală realizat de Mircea Covic, Dragoș Ștefănescu, Ionel Sandovici și Vlad Gorduza, publicat în 2017 de către Editura Polirom. Acest prestigios premiu este o recunoaștere a valorii lucrării, a școlii medicale din Iași și o binemeritată răsplată pentru strădania celor 34 de colaboratori din țară și străinătate.
În prefața cărții, acadademicianul Bogdan Simionescu scria: „este o lucrare de referință în literatura medicală românească ce pledează și convinge argumentat în favoarea medicinii genomice care, prin personalizare și precizie, modifică esențial practica medicală curentă“.