1 octombrie– Ziua internationala a Muzicii – este momentul care marcheaza debutul unei noi editii a proiectului "Asculta 5 minute de muzica clasica" derulat de Radio Romania Muzical in spatii neconventionale, unde publicul larg are acces la muzica clasica gratie implicarii partenerilor din zona comerciala si culturala. Practic, pe parcursul lunii octombrie, va rasuna muzica clasica in hipermarketuri, muzee, scoli, librarii, magazine de bricolaj, sedii de firme, mall-uri. Detalii pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute.
3 octombrieinseamna debutul unei noi grile de emisiuni la Radio Romania Muzical. "Muzica clasica pentru toti" este sloganul care guverneaza aceasta noua grila, pentru ca oricare iubitor al muzicii poate sa gaseasca ceva potrivit gusturilor sale printre noile emisiuni Radio Romania Muzical. Poate sa fie un "Puzzle muzical" care include muzica simfonica, de camera si de opera (luni-vineri, orele 11,30-13,00) sau "Concerte de 5 stele" primite prin filiera Uniunii Europene de Radio – adica de pe cele mai mari scene ale lumii (luni-vineri, orele 10,00-11,30). Pot fi "Dupa-amiezi muzicale" (orele 15,30-17,00) sau deja consacratele dimineti "Musica viva" (orele 7,15-9,30) sau seri "Drivetime" (orele 17,30-19,00). Muzica romaneasca si cei care au marcat-o sint adusi in prim-plan, intr-o maniera originala, la "Fauritori de scoala romaneasca" (joia, ora 20), iar marii interpreti romani pe care-i admiram isi dezvaluie secretele la "Dincolo de culise" (sambata, ora 12).
"Europa muzicala azi" (luni-vineri, ora 21) continua sa fie spatiul transmisiunilor directe cu artisti de calibrul celor pe care i-am aplaudat pe parcursul Festivalului Enescu; acesti muzicieni sint si protagonistii dialogurilor difuzate in emisiunile "Povesti de succes ale muzicii" (duminica, ora 10,30, in reluare de la ora 22,30). Cele mai interesante inregistrari din Fonoteca Radio Romania pot fi ascultate, sambata, ora 16,50 la "Cutia cu amintiri", asa cum inregistrarile de ultima ora sint subiectul emisiunii "Music box" (lunea, ora 20).
Sint doar spicuiri dintr-o grila de programe foarte ofertanta, unde, pe langa muzica clasica, isi fac loc si jazzul, muzica de film, world music.
"Muzica clasica pe intelesul tuturor" este sloganul gandit de Ogilvy Romania pentru o campanie Radio Romania Muzical aflata in derulare, al carei start a fost dat la inceputul lui septembrie 2011. "Muzica clasica pe intelesul tuturor" – pentru ca muzica clasica face parte, de fapt, din viata oricui, pentru ca muzica clasica inseamna o parte buna si vesela a vietilor noastre. Este prima data cand Radio Romania Muzical beneficiaza de o astfel de campanie de imagine, urmare a unei propuneri facute de Ogilvy Romania.
In 8 octombrie, ora 19, Radio Romania Muzical reinvie magia muzicii lui Liszt la Sala Radio. Reputata pianista Luiza Borac este protagonista unui recital a carui inregistrare va fi pusa la dispozitia tuturor radiodifuziunilor publice europene in cadrul proiectului "Liszt – 200" derulat sub semnul Uniunii Europene de Radio. Cum acest proiect include concerte si recitaluri propuse de tarile in care insusi Liszt a calatorit in turneele sale, era firesc ca Romania sa fie reprezentata, iar programul propus de Luiza Borac este unul cel putin incitant: transcriptii de Liszt dupa lieduri de Schubert, "Venezia e Napoli" din ciclul "Ani de pelerinaj" si "Reminiscences de Don Juan" de Liszt. Biletele sint disponibile in reteaua www.eventim.ro si la casa de bilete a Salii Radio.