Maxim Belciug este – asa cum spunea Virgil Oprina intr-o recenzie – "un nume cunoscut in lumea speciala a chitarei autohtone. Neobosit, implicat in multe proiecte fie ca solist, fie alaturi de alti artisti – instrumentisti sau cintareti – dintre care multi ii datoreaza afirmarea, domnia-sa a reusit cu discretie sa-si cladeasca de-a lungul anilor o solida reputatie de promotor al unui tip de act artistic bazat pe sinceritate si altruism. indragostit nu doar de chitara, ci mai ales de frumusetea muzicii ce poate fi impartasita cu acest instrument", Maxim Belciug cauta mereu "acel repertoriu care nu face apel la chitaristica eclatanta ce esueaza nu de putine ori intr-o sterila gimnastica a extremelor, si reuseste un lucru destul de rar intilnit. Si anume asumarea cu naturalete a adevaratei conditii de muzician. Adica, a acelui om care, coplesit de dragostea pentru muzica si instrumentul caruia s-a dedicat, are ca unic scop al actului sau artistic aducerea catre public a sentimentelor pe care le-a incercat la contactul cu o anumita piesa muzicala. Ascultindu-l, ai senzatia ca e un om care iti vorbeste despre lucruri pe care le-ai trait si tu cindva, dar le-ai uitat."