Pornind de la aceasta premisa, pentru expozitia care va fi deschisa la sediul Institutului Cultural Roman de la Lisabona, intre 12 aprilie si 12 mai 2017, cercetatoarele Mariuca Stanciu si Mirela Stermin au selectat o suita de lucrari de desen si grafica aflate in patrimoniul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane, dintre ai caror autori se cuvin mentionati Victor Brauner, Jacques Hérold, Marcel Iancu, Iosif Iser, Hans Mattis-Teutsch, Max Hermann Maxy, Corneliu Michailescu, Paul Paun, Jules Perahim, Milita Patrascu, Iosif Ross, Margareta Sterian. Vernisajul de la sediul ICR Lisabona (Rua do Barão, nr. 10, Alfama) din data de 12 aprilie, va avea loc la ora 19.00.
Expozitia contine si un numar de 35 panouri menite sa aclimatizeze publicul portughez cu fenomenul plastic romanesc, cunoscut generic drept avangarda. Acesta, sincron curentelor „rebele“ si proclamat novatoare din primii ani ai secolului XX, s-a prelungit si dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Avangarda este un fenomen artistic cu precadere citadin. Modul in care avangarda, in Romania, ajunge sa fie o arta a orasului si a inovatiei tehnice, in contextul social-politic al primei jumatati a secolului XX, este atent pus in valoare in cadrul expozitiei de la Lisabona. Pentru a sublinia caracterul sincron al avangardei romanesti, panourile contin referinte la aspecte ale modernismului (avangardei) portugheze, elementul de comparatie cel mai familiar publicului, subliniind atat similitudini, cat si divergente. Textele care insotesc panourile sunt semnate de Mariuca Stanciu, iar versiunea lor portugheza apartine profesorului Daniel Perdigão. Viziunea grafica a expozitiei si DTP-ul au fost realizate de Daniel Nicolescu.