Ziua Romaniei la festival va fi marcata pe 4 iulie, in timp ce la Gala din 5 iulie cinematografia romaneasca va fi omagiata prin conferirea Medaliei Lumiere pentru Film. Distinctia, oferita de Fundatia Lumiere, va fi inminata actritei Laura Vasiliu, una dintre protagonistele filmului „4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, si directorului de imagine Florin Mihailescu, invitati de onoare ai festivalului.
In cadrul evenimentului vor fi proiectate filmele „Un cartus de de Kent si un pachet de cafea” de Cristi Puiu, „Visul lui Liviu” de Corneliu Porumboiu, „Megatron” de Marian Crisan si „4 luni, 3 saptamini si 2 zile” de Cristian Mungiu.
Prezenta romaneasca va fi marcata, de asemenea, prin spectacolele folclorice sustinute de Ansamblul „Romanasul” din Madrid si degustari de vinuri si produse culinare romanesti.
Festivalul de Film European „Vinos de Castilla la Mancha”, recunoscut de Federatia Internationala a Festivalurilor de Film, este organizat de Patronatul Municipal de Film si Primaria din La Solana, impreuna cu Fundatia Lumiere din Madrid. In fiecare an sint invitate personalitati din lumea cinematografica si culturala, dar cea mai importanta sectiune este cea de „Tara invitata”.
La editiile anterioare au participat Franta (2005), avindu-l ca reprezentant pe Gerard Depardieu, Portugalia (2006), prin Nicolau Breyner, si Italia (2007), prin Fabio Testi.