Spectacolul „Romeo si Julieta” este programat in cadrul celei de a saptea editii a Festivalului International de Film „Transilvania”, TIFF 2008, pe 7 iunie, de la ora 22.00, la Casa de Cultura a Studentilor Cluj (Piata Lucian Blaga nr 1 –3).
Din distributie fac parte Antoaneta Cojocaru, Andrei Pandele, Ela Ionescu, Ioana de Hillerin, Costina Ciuciulica, Bogdan Dumitrescu, Mihai Marinescu, Mihai Cuciumeanu si Florin Lazarescu. Regia spectacolului este semnata de Ioan Carmazan, coregrafia de Ioana Marchidan, muzica ii apartine lui Vlaicu Golcea iar costumele poarta marca Romanita Iovan.
Premiera serii de luni la TIFF este filmul lui Todd Haynes, „I’m Not There”, programat la ora 20.30, la Cinema Republica. Incasarile pentru aceasta proiectie vor fi donate pentru restaurarea Palatului Banffy, care gazduieste Muzeul de Arta Cluj-Napoca.
„I’m not there”, proiectat in premiera in Romania la TIFF, este unul dintre cele mai discutate filme ale anului, iar Cate Blanchett, in travesti, face un rol de zile mari pentru care a primit numeroase premii si nominalizari, dintre care se remarca Globul de Aur pentru Cea mai buna actrita in rol secundar si nominalizarile la Oscar si BAFTA. „I’m not there” este si una dintre ultimele pelicule in care apare Heath Ledger, decedat la cateva luni dupa premiera pe marile ecrane din SUA.
Subiectul peliculei este viata lui Bob Dylan, jucat de sase actori diferiti, cate unul pentru fiecare perioada a vietii sale, incalcand toate tiparele filmelor biografice de la Hollywood.
Proiectia in cadrul festivalului clujean este parte a campaniei „Impreuna pentru muzeu”. La fel ca si anul trecut, TIFF 2008 este gazduit de Muzeul de Arta Cluj-Napoca, curtea acestuia devenind Meeting Point-ul festivalului, locul de intalnire a tuturor celor prezenti la festival: actori, regizori, producatori, sponsori, parteneri. De anul acesta, insa, Muzeul de Arta este si o gazda a proiectiilor indoor de la festival, punand la dispozitia acestuia Galeria devenita una din cele opt locatii oficiale.
Pana in prezent la TIFF 2008, dupa primul weekend de festival, s-au inregistrat vanzari record de 15 000 de bilete, total care cuprinde bilete individuale, carduri TIFF si abonamente.