Festivalul International al Filmelor pentru Femei, care a ajuns anul acesta la a saptea editie si care se desfasoara in perioada 1-7 septembrie, este organizat de Asociatia „Femei in Cinematografie”, fondata in 2004 de Naama Prizant Orpaz si Anat Shperling Cohen. Festivalul functioneaza ca o scena unica pentru vocile si perspectivele regizoarelor din Israel si din intreaga lume si, pe langa proiectii de filme, ofera oportunitatea intilnirii cu regizoare in cadrul unor dezbateri tematice.
In cadrul festivalului vor fi proiectate in jur de 50 de filme regizate de femei din Israel si din alte tari.
Ruxandra Zenide s-a nascut in Romania si traieste in Elvetia din 1989. A studiat relatii internationale la Geneva, apoi cinematografie la Praga. Filmografie: The Hole (1999), Shoot Me (1999), The Waiting Room (2001), Dust (2002), Green Oaks (2003), Ryna (2005). In pregatire: About Cosmetics and Happiness (2011), o continuare a povestii din Ryna.
Ryna (Elvetia – Romania, 2005)
Tatal adolescentei Ryna este responsabilul unei mici statii de benzina, care serveste ocazional si ca garaj auto. Ryna este crescuta ca un baiat, deoarece tatal ei nu se impaca cu ideea ca are o fata, si are nevoie de o mina de ajutor la garaj. Saracia, criza sociala si exploatarea relatiilor est-vest constituie fundalul pentru filmul Ruxandrei Zenide, care abordeaza relatiile familiale complicate, dorinta tinerei de apropiere de mama ei si relatia cu tatal tiranic care pierde treptat controlul. Povestea maturizarii Rynei este dureroasa in incercarea ei de a se descoperi pe sine, emotional si sexual. Este prinsa intre valori traditionale si vise nerealiste, iar pentru a-si pastra identitatea trebuie sa plateasca un pret mare.
Pentru mai multe detalii suplimentare despre festival puteti accesa www.iwff.net sau www.icr.ro/tel-aviv/.
