Productia, care a putut fi vazuta la New York intre 5 si 22 aprilie, se afla in Romania pentru a participa la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, unde a fost programata pe 2 iunie, informeaza teatrul independent ACT. Dramaturgul Saviana Stanescu a vrut ca spectacolul, inspirat din povestile Bucurestiului pe care l-a parasit in urma cu patru ani, sa fie prezentat si in Capitala.
„Waxing West” are ca personaj principal o romanca a carei viata in Statele Unite e marcata de fantomele trecutului din Romania comunista. Daniela ajunge in SUA pentru a se marita cu un inginer si, in timp ce incearca sa se acomodeze cu noua ei viata, Nicolae si Elena Ceausescu – fostii dictatori transformati in vampiri – o urmaresc si ii fac zile negre femeii. Intreaga echipa artistica a spectacolului, formata din 14 persoane, va sosi in Romania in cursul zilei de 28 mai si va parasi Bucurestiul in 30 mai, cu destinatia Sibiu. Elementele de decor necesare pentru reprezentatia de la Teatrul ACT sunt puse la dispozitia echipei americane de Academia de Stiinte Economice si Teatrul Odeon. Teatrul de pe Calea Victoriei a pus in vanzare 50 de bilete, restul fiind invitatii oferite Ambasadei SUA la Bucuresti, Institutului Cultural Roman (ICR) si unor oameni de teatru.
Cotidianul The New York Times a apreciat intr-o cronica la „Waxing West” ca acesta „este un exercitiu de exorcism si, cu siguranta, un semn plin de speranta de vreme ce Ceausestii sunt prezentati in ipostaza de clowni insetati de sange”. „Actrita Marney Young este irezistibila in captivantul rol al Danielei – o femeie plina de resurse, descurcareata, cu sclipire in ochi. Grant Neale si Alexis McGuinness reusesc sa redea maleficul cuplului Ceausescu in rolurile care le-au fost incredintate”, a mai scris ziarul amintit.Sursa: Mediafax