Mă duc la magazin ca la un mic război. Îmi iau masca și mănușile. Mă uit temător în jur în timp ce merg cu pas grăbit. La intrarea magazinului, fac coadă vreo zece oameni. Numai cinci dintre aceștia au măști.
La un moment dat, un automobil aiurit-impertinent-urlător demarează în trombă din parcarea alăturată, stârnind un nor de praf înecăcios care se așază peste hainele noastre. Și dacă praful acela conține particule de COVID-19? Dar ce poți să faci? Să alergi după mașina aia?
Intru în magazin. Deschid ușa unui dulap frigorific ca să iau niște vânătă congelată și, în același timp, apare un nenic fără mască și începe să scoată și el ceva din dulap. Sar speriat într-o parte și-l întreb de ce nu vrea să aștepte un minut, de ce nu vrea să păstrăm „distanța socială“. Nenicul bombănește ceva supărat și se uită la mine ca la un extraterestru.
Coada la casă ignoră și ea distanța socială. Oamenii nu par foarte îngrijorați de faptul că cineva le suflă în ceafă. În timp ce vânzătoarea îmi bagă produsele în pungi, îmi trece prin minte gândul că mănușile vânzătoarei ating sute de lucruri. Și ce să faci? Să dezinfectezi apoi fiecare produs cumpărat?
Mă întorc acasă. În curtea blocului discut, păstrând distanța socială, cu un vecin care iese mereu afară să fumeze. De vreo două săptămâni fumează în draci. Nu are mască și nici mănuși. Mizează pe organismul său viguros.
Intru în antreu și mă gândesc ce să fac mai departe. Trebuie oare să-mi dezinfectez încălțămintea sau merge și așa?
***
Din toate părțile ne vin știri triste. Mor zilnic sute de oameni în Italia și Spania. Tot mai multe țări sunt atacate de coronavirusul ucigaș, care treptat ia în stăpânire întreaga planetă. Se aud pronosticuri amare, ni se spune că vor muri sute de mii de oameni. Multe afaceri au fost pur și simplu strivite de virus. Am discutat, zilele astea, pe messenger, cu câțiva amici care mi-au spus, fără mare convingere, că acum e important să supraviețuim.
Cineva va supraviețui. Dar în ce lume se va pomeni el? Mi se pare că normalitatea pe care am avut-o nu va mai reveni. Lumea care îi așteaptă pe supraviețuitori va fi una lipsită de confortul trecutului care părea atât de firesc, nu-i așa? Probabil, oamenii se vor deplasa, având asupra lor certificate de sănătate. Pesemne nu vei mai putea urca în avion fără să demonstrezi că ești sănătos. Nu e exclus să existe și o supraveghere mai riguroasă a statului și tot soiul de controale pe străzi. Asta pare incredibil într-o țară ca RM, unde conducătorii își vedeau mereu de treaba lor, dar lumea se poate schimba. Nu va mai exista pesemne libertatea de altădată. Iar fricile vor persista o vreme și în viața de zi cu zi. Cine va mai apăsa fără frică orice clanță și cine se va atinge ca odinioară de alți pasageri din transportul în comun?
Nu am crezut, mulți dintre noi, că vom ajunge aici. Ni se părea că suntem atotputernici și brusc ni s-a arătat cât de fragili suntem. Dacă pandemia va dura multe luni, câți dintre noi vor putea munci de-acasă și încasa salarii? E limpede că vine o lume nouă și va trebui să ne debarasăm de multe obișnuințe, să ne regândim scopurile și raporturile cu ceilalți. Oare vom reuși?