Cele sase carti care au ramas in cursa pentru cel mai prestigios premiu pentru literatura in limba engleza sint: „The White Tiger”, de Aravind Adiga, „The Secret Scripture”, de Sebastian Barry, „Sea of Poppies”, de Amitav Ghosh, „The Clothes on Their Backs”, de Linda Grant, „The Northern Clemency”, de Philip Hensher si „A Fraction of the Whole”, de Steve Toltz.
La selectia pentru premiul Booker 2008 au participat 112 romane. Doi dintre cei sase scriitori, Aravind Adiga si Steve Toltz, sint debutanti.
La anuntarea listei scurte, Michael Portillo, presedintele juriului, a comentat: „Recomandam cu mare entuziasm aceste sase titluri. Sint romane care se vor citi cu imensa placere, fiecare dintre ele fiind un exemplu extraordinar de imaginatie si talent narativ. Aceste povesti minunate care se citesc pe nerasuflate ne trezesc insa si profunde intrebari, incitindu-ne sa reflectam asupra ideilor si problemelor pe care le ridica. Sint, fiecare dintre ele, carti in aceleasi timp ambitioase si accesibile”.
Pentru prima oara in istoria Man Booker, organizatorii au incheiat un parteneriat cu platforma online GoSpoken pentru a permite utilizatorilor sa descarce gratuit pasaje din cele sase carti care concureaza pentru marele premiu. Pasajele din cele sase romane vor putea fi descarcate pe telefoanele mobile, atit ca text, cit si in format audio.
Taj Books & Media, editorul roman al lui Amitav Ghosh, anunta pe 9 septembrie ca a achizitionat drepturile pentru romanul acestuia, „Sea of Poppies” („Marea de maci”), care va aparea in luna noiembrie in colectia „Taj Vintage – Esenta de carte”, in traducerea lui Mihnea Columbeanu.
Numele cistigatorului premiului Booker 2008 va fi anuntat pe 14 octombrie.