Va avea loc prezentarea volumului Cuadratura Cercului, aparut initial in anul 1975 (Editura Dacia, in forma cenzurata) si integral in 2001 (Ed. Dacia), respectiv 2013 (Ed. Nemira), si in traducere germana la editura Lindenstruth din Giessen, in anul 2016. De asemenea, va fi prezentata cea mai recenta aparitie editoriala a autorului, romanul Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri, aparut in anul 2016 la editura Polirom.
Va urma o lectura bilingva, romana-germana, din volumul Cuadratura Cercului, in interpretarea autorului, precum si o discutie cu publicul.
Romanul Cuadratura Cercului – Autorul, doctor in teoria arhitecturii, si-a propus sa urmareasca in plan literar, printr-o suita de portrete, destinul milenar al civilizatiei urbane, cu maretia, cu paradoxurile si cu dramele sale. In centrul atentiei se afla soarta omul urban, experienta tragica a conflictului dintre demersul rational si absurdul existential, dintre marsul triumfal al unui progres parelnic si riposta naturii ultragiate. Al doilea plan polemic in care opereaza cartea este acela al demontarii utopiei ca vehicul al ideologiilor totalitare. Demonstratia se face prin urmarirea pe viu a efectelor dezumanizante ale aplicarii unor teze in aparenta revolutionare. La prima editie a volumului, aparuta in 1975, cenzura vremii a eliminat un sfert din totalul povestirilor, mutiland totodata finalul catorva dintre cele publicate. Cele doua editii de dupa 1989 restituie cititorilor versiunea integrala.
Romanul Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri incearca sa ilustreze cum ar reactiona societatea de astazi la venirea lui Hristos, punand in discutie teze fundamentale ale religiei crestine, dar lasand totodata deschisa interpretarea faptelor si evitand orice fel de concluzie partizana. Actiunea petrecandu-se integral la München, romanul capata o relevanta speciala pentru literatura romano-germana, constituind un omagiu adus de autor tarii sale de adoptie.
Gheorghe Sasarman (n. 1941) – Absolvent al Institutului de Arhitectura „Ion Mincu“ din Bucuresti (1965), doctor in teoria arhitecturii (1978). Activitate jurnalistica in Romania in perioada 1965-1982, ca redactor la „Scanteia“ si „Contemporanul“. Constrans din motive politice sa renunte la activitatea de gazetar, se angajeaza in 1982 ca analist de sisteme la Centrul Judetean de Proiectare Arad. Se stabileste in 1983 la München, unde lucreaza ca informatician. Dupa 1989 publica in prestigioase ziare si reviste din tara si din strainatate, texte reunite in volumul Intre oglinzi paralele (Casa Cartii de Stiinta, Cluj 2009). Debuteaza ca scriitor in 1962, editorial in 1969, dupa care mai incredinteaza tiparului alte zece carti. Volumul sau de proza cel mai apreciat, Cuadratura cercului, este tradus in franceza, spaniola, americana (talmacire semnata de cunoscuta scriitoare Ursula K. Le Guin) si germana. Numeroase povestiri si nuvele ii sunt publicate in reviste literare, antologii si volume colective din Romania, Germania, Franta, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Japonia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Uniunii Ziaristilor Profesionisti, al Asociatiei Scriitorilor Romani si Germani din Bavaria, al Asociatiei Culturale Romano-Germane „Apozitia“; director si editor al seriei noi a revistei „Apozitia“ (2006-2010); initiator si presedinte (2002-2004), apoi presedinte de onoare (din 2004) al Ligii Asociatiilor Romano-Germane din Germania.
Premii: Premiul I pe tara si premiul international la concursul literar organizat in sapte tari est-europene (1962), Premiul pentru eseu al Uniunii Arhitectilor (1979), Premiul Europa (Stresa, 1980), Premiul pentru roman al revistei „Stiinta si tehnica“ (1982), Premiul National Ion Hobana „Opera Omnia“ al Filialei Bucuresti a Uniunii Scriitorilor (2012).