Miercuri, 10 ianuarie, de la ora 14:00, în Sala Popovici a Facultății de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Sebastian Lăzăroiu se va întâlni cu studenții și profesorii cu prilejul apariției celui mai nou roman al său, Balena Albastră, publicat recent la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză“, disponibil și în ediție digitală.
Invitați, alături de autor: Ruxandra Hurezean și Adrian Papahagi.
În aceeași zi, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas (Str. Universității, nr. 4), Sebastian Lăzăroiu va intra în dialog cu invitații săi, Alexandra Halma și Adrian Papahagi, pe marginea romanului Balena Albastră.
Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire în înghețatul Oimiakon, la capătul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiușki, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastră. Departe de familie, într-un loc izolat, în care temperatura nu depășește minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie să se integreze în peisaj, să se amestece cu localnicii și să încerce să identifice persoane de interes care să-l conducă la cel mai căutat răufăcător al momentului. Drumul spre țintă este însă lung, cu așteptări apăsătoare, cu obstacole neprevăzute, cu alianțe neașteptate și dușmani ascunși, dar totodată un bun prilej de autodescoperire și reflecție. În Balena Albastră răsturnările de situație abundă, iar adevărul are numeroase fețe, totul pe fondul unui joc de-a șoarecele și pisica în care nu se știe cine urmărește pe cine.
„Fiecare cuvânt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Când mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.“ (Sebastian Lăzăroiu)
Sebastian Lăzăroiu, născut la 20 martie 1970, în Comănești, Bacău. Este de profesie sociolog, autor de studii naționale și internaționale de sociologie și antropologie, publicate în reviste și cărți de specialitate în română, engleză, italiană, franceză; publicist pe teme de analiză politică în diverse periodice din România.