Considerat revelatia reggae/soul a ultimilor ani in Franta si Germania, favoritul playlisturilor din locatiile underground cu hituri precum „Soulstorm”, „Everyday Good” si „Up in My Room”, Patrice promite generatiei rasta un show fierbinte cu ritmuri racoritoare.
Alaturi de o trupa de sase muzicieni, el va canta atat piese de pe noul sau album, lansat in Romania la inceputul acestei luni si distribuit de Universal Music, cat si piesele care l-au adus pe primele locuri ale topurilor de difuzare radio.
Accesul vizitatorilor in incinta stadionului Arenele Romane se face incepand cu orele 19.00. Atmosfera va fi incalzita de DJ Bully, un pionier al petrecerilor underground din Capitala, cunoscut pentru arta cu care mixeaza stiluri diferite, de la smooth funk breaks si oldschool hiphop, pana la breakbeat si drum&bass.
Artist de origine afro-germanica al carui sound eclectic i-a cistigat milioane de fani in Germania, Franta si peste tot in lume, Patrice este influentat de radacinile muzicii reggae si de productiile dub din Jamaica si Marea Britanie. Muzica sa, foarte personala, este o fuziune intre stilul lui Bob Marley (a inregistrat cover-uri dupa „It Hurts to Be Alone” si „No woman, No cry”) si Prince (melodiile reggae traditionale se impletesc cu balade cu chitara acustica, funk si pseudo-jazz).
Fanii reggae isi pot procura biletele atit online, de pe TicketPoint, cit si din reteaua magazinelor Diverta, la pretul de 75 de lei.
Discografie Patrice:
- Ancient spirit (2000)
- How do you call it? (2002)
- Silly Walks Movement Meets Patrice (2003)
- Nile (2005)
- Free PatriAtion (2008)