După aproape patru decenii, emisiunea Teleșcoala se întoarce la TVR 2 și TVR 3 într-o formă modernă, adaptată noilor generații de elevi și cu metode optime de predare.
În contextul în care instituțiile de învățământ din România au fost închise în urma crizei declanșate de epidemia de COVID-19, Televiziunea Română respectă misiunea sa publică și oferă elevilor aflați în pragul susținerii examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învățământ la care vor susține examen prin intermediul unei emisiuni de televiziune prezentată sub forma unor lecții, de luni până vineri, la TVR 2: Teleșcoala.
Nu este prima implicare a TVR în pregătirea elevilor care urmează să susțină examene școlare. Televiziunea Română a mai difuzat emisiunileCu 2 treci bacul, lecții de limbă și literatură română, la TVR 2 și seria ecranizărilor operelor care intră în lista pentru examenul de bacalaureat la limba și literatura română, difuzată de TVR 1.
Emisiunea a debutat din 16 martie, iar lecțiile se vor ține până în luna iunie, în preajma susținerii examenelor școlare. De luni până vineri, Teleșcoala poate fi urmărită pe următoarele tronsoane orare: 9-10 ore de română și matematică, clasa a VIII-a. Pentru clasa a XII-a este rezervat intervalul orar 15-16, după următorul program: două lecții săptămânale de română și matematică și câte o lecție pe săptămână de biologie, chimie, fizică, istorie și geografie.
Astfel, la TVR 2 elevii dornici să acumuleze noi cunoștințe, sau să le aprofundeze pe cele existente, vor găsi o alternativă la orele ținute în clasă.
Teleșcoala este o emisiune produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării care furnizează tematica, ordinea lecțiilor și profesorii care vor susține cursurile. Cursurile se vor găsi atât pe canalul Youtube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii, online pe TVR+, cât și pe site-ul www.tvr.ro.
Orele se vor ține în studioul virtual al TVR (Studioul 4) de către profesori experimentați în predarea cursurilor online: doi profesori pentru materia de clasa a VIII-a și opt profesori pentru materiile de clasa a XII-a. Predarea se va face după manualele aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, iar pe ecranul virtual elevii-telespectatori vor avea o bună vizibilitate la tot ceea ce lucrează profesorul pe un laptop.
Teleșcoala, o poveste de 40 de ani
Emisiune de tradiție, Teleșcoala a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor ’70 și timp de un deceniu a fost urmărită de generații de elevi. Genericul scris cu litere albe pe un fond negru, dar și programele gen „Curs de limba…“, care aveau integrate în cuprinsul lor și filme scurte pentru o mai ușoară însușire a cuvintelor, au rămas în amintirea telespectatorilor maturi. Din program nu lipseau nici edițiile dedicate științelor exacte, unde se făceau demonstrații la retroproiector. Emisiunea Teleșcoala a fost difuzată până în anii ’80, când programul tv a fost scurtat.