Ansamblul coral masculin Theophania, dirijat de maestrul Ciprian Para, este alcatuit din 17 persoane si interpreteaza a capella un repertoriu specializat in muzica religioasa de sorginte bizantina, caracteristica religiei crestin-ortodoxe, majoritara in Romania. Ciprian Para este profesor la Catedra de Dirijat Cor Academic din cadrul Academiei de Muzica G. Dima din Cluj, urbe fondada dupa cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman in urma cu 2000 de ani, actualmente unul dintre centrele universitare de referinta ale Romaniei si ale Europei Centrale.
Programul va fi axat pe ideea de a face cunoscute publicului portughez creatii ale compozitorilor romani din secolele XIX–XXI, inspirate primordial din traditiile muzicale autohtone, cu radacini in spiritualitatea bizantina. Astfel, vor fi interpretate lucrari de George Dima, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Gavriil Musicescu, Sabin Dragoi, Paul Constantinescu, Pr.Gheorghe Soima, Ion Popescu-Pasarea, Augustin Bena, Alexandru Podoleanu.
De asemenea, ca argumente ale deschiderii culturii romane spre valorile civilizatiei europene si mondiale, corul Teophania abordeaza – cu egal profesionalism, cu sensibilitate si acuratete – piese la fel de cuceritoare din repertoriul universal: Antonin Dvorak, Libré Vermell de Monserrat, Francis Poulenc, Franz Biebl s.a.
Dirijorul Ciprian Para este conferentiar universitar al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima”. In 2010 a aniversat doua decenii de activitate dirijorala, al carei debut s-a petrecut in perioada studentiei sale. A urmat cursuri de perfectionare in Italia, Elvetia si Spania si a dirijat peste 300 de concerte corale si vocal-simfonice, rezultat al colaborarii cu corurile si orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Sibiu, Timisoara si cu ansambluri din Franta, Germania, Italia, Spania si Ungaria. Titlul de Doctor in Muzica, obtinut in anul 2003, marcheaza o alta latura a activitatii sale, aceea de muzicolog, strins legata de practica dirijorala si ilustrata de cele doua volume tiparite in anul 2005.