Traseul va cuprinde cinci muzee literare iesene (din cele 11 deschise), in urmatoarea ordine:
Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei“ (Casa Dosoftei),
Muzeul „Otilia Cazimir“,
Muzeul „Mihai Codreanu“ (Vila Sonet),
Muzeul „G. Topirceanu“,
Muzeul „Mihail Sadoveanu“.
Initiativa MLR Iasi si a ProBikeAddiction are drept scop incurajarea mersului pe bicicleta ca activitate sanatoasa de petrecere a timpului, ce poate facilita accesul mai rapid la evenimentele culturale. Turul va fi condus de catre reprezentantii ProBikeAddiction, specialisti in trasee ghidate de cicloturism, care au la activ numeroase proiecte de promovare a mersului sigur pe bicicleta, ca o componenta importanta a mobilitatii urbane. Totodata, dorinta MLR Iasi este aceea de a-si promova muzeele aflate in componenta sa in circuitul biciclistilor ieseni. In acest sens, o serie de alte activitati recreationale care promoveaza ciclismul cultural vor fi organizate la muzeele literare iesene.