Aceasta este o „misiune” pe care italianul spera sa o incheie pina in 2012 dupa inregistrarea a 32 de discuri, precizeaza AFP.
„Am inceput in 1991, a fost mult mai dificil atunci decit imi este acum, nu aveam internet. La inceput am calatorit foarte mult in Cehia, la Viena, in Ierusalim”, povesteste Lotoro, acum in virsta de 44 de ani, in casa sa din zona industriala Barletta unde pianul sau nu deranjeaza vecinii.
Intr-un magazin de muzica din Praga, el a intilnit-o pe Eliska, sora unui compozitor, Gideon Klein, inchis intr-un lagar nazist din Terezin. Eliska i-a incredintat textele unei sonate compuse de fratele sau. „Am inceput sa o studiez, avea destul de multe greseli. Am corectat-o, am inregistrat-o si apoi am trimis-o Elikai. A fost incintata. Era o opera destul de complexa”, isi aduce aminte elevul celebrului pianist italian, Aldo Ciccolini.
La Terezin, muzicienii aveau dreptul la jumatate de ora de pian pe zi, ceea ce ar putea explica tehnicalitatea anumitor piese. „Pianul pierde din realitatea sa. Muzicianul compune in mintea lui, iar limitele fizice ale unui instrument nu mai exista acolo. Operele acestea sint marcate de o respirare speciala”, spune Francesco Lotoro.
Pina acum, italianul a gasit 4.000 de mostre, ghidat doar de un singur criteriu: lucrarea sa fie compusa intre martie 1933, data deschiderii lagarului de la Dachau si finele celui de-al doilea razboi mondial, 1945. „A permite muzicienilor sa continue sa lucreze era si o metoda mai buna de a-i controla pe acestia. In lagarul de la Auschwitz erau sapte orchestre. Cind am inceput, ma gindeam ca voi gasi cel mult citeva sute de opere”, a adaugat Lotoro.
Mii de documente sint azi arhivate pe biroul sau, precum si o fotocopie a unei opere in 5 acte a cehului Rudolf Karel, un elev al lui Dvorak, scrisa pe hirtie igienica. „Culeg orice fel de muzica. Si din Europa, dar si din Asia. Cintece religioase evreiesti, de la pastorii Quaker din Olanda, cintece tiganesti sau ale colonelului american Edmund Lilly, retinut intr-un lagar filipinez, balade ale unor soldati italieni capturati de Aliati”, spune Lotoro.
„Refuz sa aleg intre creatiile bune si cele rele. Scrise in lagar, ele nu erau neaparat triste. Vorbesc despre familie, despre patrie”, spune muzicianul, care este profesor la conservator.
Printr-un contract incheiat cu Musikstrasse, Francesco Lotoro a inceput sa consemneze o „Enciclopedie discografica a literaturii muzicale concetrationiste” compusa din 20 de discuri, dintre care sase sint deja comericalizate sub emblema KY Musik.
„As vrea sa termin pina in 2012. Sa reunesc muzicienii, corurile, asta costa mult. Sper ca intr-o zi sa gasesc un Rockefeller. Totul trebuie inregistrat repede. Peste 60 de ani au trecut deja si unele dintre compozitii sint pierdute definitiv”, a concluzionat pianistul.