Sustinuta la Universitatea din Bucuresti in 1972, Marsilio Ficino (1433-1499) si problemele platonismului in Renastere este lucrarea de licenta a lui Ioan Petru Culianu si inaugureaza cercetarea sa asupra Renasterii si a imaginarului ei.

 

Volumul a aparut in aceasta saptamana la Editura Polirom, in colectia dedicata savantului si istoricului religiilor – „Biblioteca Ioan Petru Culianu” –, in traducerea lui Dan Petrescu, disponibil pe www.polirom.ro si in editie digitala.

 

Se intelege ca o teza de licenta care tintea aproprierea unei filosofii vazute ca mintuire si considera arta ca forma a experientei interioare nu putea trece neobservata in anii dominantei unei vulgate marxiste. Stigmatizat ca „mistic“ si interzis de la publicare inca din 1970, cu un volum oprit de cenzura si probabil dat la topit in 1971, dupa „tezele din iulie“, Culianu avea sa-si vada refuzat, prin interventia omniprezentului „capitan Ureche“ si a antenelor sale, si postul de la catedra de italiana, pentru care avea recomandarile profesorilor sai. Plecat in exil pe 4 iulie 1972, Culianu isi va continua insa, asa cum isi dorise, cercetarile asupra Renasterii si a imaginarului ei, devenind unul dintre autorii care au schimbat, in secolul XX, paradigma studiilor renascentiste, prin cartea sa din 1984 Eros si magie in Renastere. 1484.

 

„Studiind scoala lui Ficino, am incercat sa atingem pe departe doua scopuri: – sa cunoastem problematica unei filosofii intelese casoteria si indreptate catre om si catre relatiile lui cu sine insusi si cu cosmosul; – sa cunoastem formele constiintei imaginative din Renastere si rata de schimb dintre filosofie si arta. Lucrarea de fata, foarte restrinsa, ramine nucleul unor preocupari pe care speram sa le putem dezvolta, prospera fortuna, in viitor. Ne-am oprit, de-a lungul drumului ce duce de la Platon la Meister Eckhart, si in unele locuri a caror alegere a fost, pina la un punct, subiectiva. In general, nu am repetat trasaturile care se regasesc la toti ginditorii studiati, ci am incercat sa distingem ceea ce a fost personal la ei. Dar fondul le este comun: reabilitarea omului nu ca indreptat spre pieritor, ci spre etern.” (Ioan Petru Culianu)