Vineri, 9 octombrie (ora 19.00), concertul ce inaugureaza noua stagiune a ansamblului este unul special: sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour, care a fost intre 2000–2012 asistentul celebrului Daniel Barenboim (la Opera de Stat din Berlin), il veti aplauda la Bucuresti pe violoncelistul de origine romana Valentin Radutiu. Acesta este unul dintre tinerii artisti romani premiati la numeroase competitii internationale si aplaudat in prezent pe marile scene de concert din afara tarii. Evenimentul reprezinta o „carte de vizita“ a noii stagiuni, in cadrul careia „vedetele“ vor fi tineri muzicieni romani deja aplaudati in marile sali de concert europene. Valentin Radutiu canta pe un violoncel Francesco Rugieri (Cremona – 1686) si va interpreta in concertul de la Sala Radio Variatiuni pe o tema Rococo, pentru violoncel si orchestra, lucrare semnata de Ceaikovski.
Programul serii se va deschide cu o alta lucrare ce poarta semnatura lui Ceaikovski: Voyevoda, balada simfonica. Partea a doua a serii va ofera prilejul intalnirii cu Simfonia I de Mahler. Compozitorul a fost dedicat genului simfoniei: a compus noua simfonii complete (ultima, cea de-a X-a fiind neincheiata) si toate acestea se afla astazi in repertoriul marilor orchestre din intreaga lume. Premiera Simfoniei I a avut loc la Budapesta, in 1889 si lucrarea a fost publicata cu titlul Titanul, desi Mahler nu a folosit aceasta denumire decat in versiunea initiala a partiturii.
„Sa compun o simfonie inseamna pentru mine sa construiesc o lume. (…) Simfoniile mele reprezinta continutul intregii mele vieti. Am cuprins in ele toata experienta si toata suferinta mea“, marturisea Mahler despre creatiile sale.
Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librariile Carturesti, Humanitas, in benzinariile OMV si la casa de bilete a Salii Radio. Pentru alte informatii legate de Orchestrele si Corurile Radio va rugam sa consultati site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.