In perioada 1-30 septembrie, 25 de filme de un minut, din 16 tari, pot fi votate pe site-ul oficial al evenimentului, www.filminute.com, pentru acordarea premiului People’s Choice.
Totodata, juriul festivalului, format din regizorul si scenaristul laureat al Oscarului, Paul Haggis, advertiser-ul David Kennedy, criticul de film Andrea Dittgen, scriitorul si jurnalistul Francisco Goldman, editorul Taketo Oguchi si reprezentantii festivalului John Ketchum si Sabaa Quao, va decerna premiul Best Filminute. Ambele distinctii vor fi anuntate pe 12 octombrie.
La anuntarea selectiei pentru editie din acest an a festivalului, realizata in urma vizionarii a 1.500 de filme, Quao a subliniat ca este „o colectie remarcabila si variata”, in timp ce Ketchum si-a exprimat credinta ca cinefilii din lumea intreaga vor fi impresionati de ceea ce au reusit sa faca regizorii participanti in doar 60 de secunde.