Nimeni nu-l mai pomeneste pe Sergiu Celibidache, dirijorul al carui vis a fost de a inzestra Bucurestiul cu o mare sala de concert in care sa poata canta si sa fie auzite mari orchestre in marele repertoriu simfonic. Marile orchestre vin, este adevarat, dar pentru bani grei, si pleaca – gandul te duce la Filarmonica din Amsterdam sau la berlinezi –, mai mult ca probabil, cu o impresie nenorocita despre acustica Salii Palatului in particular si despre demnitatea romaneasca pe plan cultural, in general.
In marile centre muzicale ale lumii – si este aproape caraghios sa auzi comparatia organizatorilor Festivalului „G. Enescu“ cu Londra sau Lucerna, unde exista sali pe masura nivelului marilor orchestre locale – discutia despre constructia unor noi sali corespunzatoare exigentelor veacului XXI a fost reluata mereu in ultimul deceniu. Daca la Paris promotorii noii Filarmonici au avut castig de cauza – chiar daca inaugurarea salii este urmata acum de un proces intre arhitect si administratorii ei –, la München pare sa fi invins o birocratie culturala, alimentata de o competitie nesanatoasa intre orchestre.
Argumente pentru constructia unei noi sali exista. Un raport mult citat al Asociatiei de Cercetare a Consumului revela ca, in 2013, participarea la concertele simfonice si la spectacolele de opera in Germania a adus venituri mai mari – 712 milioane de euro – decat cea la concertele pop. Chiar daca marea majoritate a spectatorilor (peste 70%) a fost din categoria celor peste 60 de ani, 21% din cei care s-au luptat sa obtina bilete la concertele clasice au fost tineri, intre 10 si 19 ani!
München-ul are la dispozitie doar doua mari sali de concerte, insuficiente pentru apetitul imens al publicului si calitatea de clasa mondiala a primelor trei dintre orchestrele sale. In prezent, formatiunea cea mai buna, cotata pe primele locuri in topul european, Orchestra Simfonica a Radioului bavarez, dirijata de Mariss Jansons, nu are o sala proprie, cantand, de regula, in Herkulessaal. Cu doar 1.200 de locuri, sala a fost restaurata si inaugurata pentru concerte in 1953 si, in ciuda unei acustici relativ bune, este departe de nevoile unei mari orchestre simfonice.
In Herkulessaal a dirijat Orchestra Filarmonica a München-ului cativa ani buni Sergiu Celibidache, pana la constructia si inaugurarea in 1984 a salii Gasteig, cu 2.400 de locuri, dar un esec pe planul acusticii. Eforturile lui Sergiu Celibidache de a o ameliora, utilizand panouri suspendate, nu au dat mari rezultate. Mariss Jansons o spunea deschis intr-un interviu cu un ziarist de la „Forbes“: „acustica este teribila. Instrumentistii nu se pot auzi unul pe altul; suflatorii nu pot auzi solistii care canta in fata“.
Dupa un deceniu de parlamentari, acordul la care au ajuns guvernul Bavariei si oficialitatile social-democrate ale orasului a dezamagit pe toata lumea. O sala noua nu va fi construita, in schimb complexul Gasteig va fi reconstruit complet, incepand din 2020. Ideea este unanim considerata – exceptandu-i pe birocratii culturali si pe intendentul Filarmonicii – o nenorocire pentru viata culturala a orasului. Reconstructia salii Gasteig, programata sa dureze doi ani, va lua, probabil, patru sau mai multi ani si va lasa un timp indelungat München-ul cu o singura sala de concert, in care nu incap nici macar actualii abonati ai Filarmonicii. Aniversarea celor 250 de ani de la nasterea lui Beethoven, din 2020, nu-si va putea gasi ecoul sperat la München.
Ulrich Wilhelm, intendentul radioului bavarez, nu si-a ascuns dezamagirea: „Decizia de a anula constructia unei alte sali de concert pentru München […] este o lovitura imensa data culturii orchestrei de faima internationala a Bavariei si o decizie cu consecinte grave si inestimabile. München-ul are deja o problema de capacitate pentru marile concerte orchestrale. Timpul pe care il va lua renovarea va cauza noi dispute in viata orchestrala a orasului. Structurile muzicale ale radioului bavarez, […] care au muncit din greu in ultimele decenii pentru intarirea vietii muzicale din Bavaria, isi vor vedea potentialul si dezvoltarea amenintate, la fel ca si restul orchestrelor si organizatorilor privati de concerte“.
Orchestra Simfonica Radio de la München are cateva mii de cereri de abonamente anual carora nu le poate da curs in lipsa unei sali de mare capacitate, iar Mariss Jansons, dirijorul celebru care anuntase ca va dona in contul noii sali sfertul de milion de euro primit ca Premiu Siemens in 2013 si ca abandoneaza Amsterdamul, in martie, pentru a se dedica orchestei müncheneze, a declarat, intr-un interviu cu saptamanalul „Die Zeit“, ca pur si simplu „ii este rusine“ de o asemenea decizie.