In anuntul concertului din 31 ianuarie 1937, a carui transmisiune radio live este redata integral pe CD-ul Opus Kura, prezentatorul spunea mai exact ca Enescu era unul dintre cei trei „compozitori-dirijori“ la pupitrul Orchestrei Filarmonice din New York, fiecare timp de doua saptamani in stagiunea 1937-38. Pentru informatie, ceilalti doi compozitori-dirijori erau Igor Stravinski si mexicanul Carlos Chavez.
Dar de prim interes este, cred, prezentarea pe care i-o facea compozitorul si criticul american Deems Taylor lui George Enescu, in pauza concertului, vorbind pe undele retelei radio Columbia: „Vine dintr-o tara care, exceptandu-l pe el insusi, a contribuit putin la dezvoltarea muzicii: Romania. S-a nascut cu 56 de ani in urma, langa un mic oras indepartat, Cordareni, la 7 august 1881. Si-a revelat talentul pentru muzica la o varsta foarte frageda, iar cand a implinit numai sapte ani, tatal lui l-a considerat suficient de dezvoltat pentru a-l trimite la Viena, la Conservatorul de acolo. Directorul, Joseph Helmesberger, inclina sa fie putin sceptic, iar cand acest copil roman a aparut in fata lui, el a facut observatia ca un Conservator nu este o cresa de copii. Dar cand i-a vorbit copilului si l-a ascultat cantand, nu numai ca l-a admis pe Enescu la studii, dar l-a si luat in propria casa.
Enescu insusi spune ca asocierea lui cu Helmesberger a fost lucrul cel mai valoros pe care a putut sa-l aiba in viata. […] Ceea ce facea serile nu spune. Ori, mai curand, spune: ca i se permitea sa stea in sufragerie, unde profesorii lui si prietenii lor dadeau recitaluri improvizate de muzica de camera. Intr-una din aceste seri, Brahms a poposit acolo sa-si incerce noul Cvintet cu clarinet. Cand a implinit 11 ani, tanarul Enescu a luat premiul intai la armonie si vioara. Cam in acest timp, de asemenea, a capatat o slujba de violonist intr-una din orchestrele simfonice ale Vienei, iar in timpul liber obisnuia sa asiste la concerte corale. Nu a cantat – si nu-mi pot imagina din ce motiv –, dar i se permitea sa stea printre coristi si sa urmareasca partiturile in timp ce ei cantau. Asta s-a petrecut timp de trei ani, iar cand era pe cale sa implineasca 14 ani, a parasit Viena pentru Paris, sa studieze teoria si compozitia la Conservator, cu Jules Massenet si Gabriel Fauré.
Aici, din nou, in 1897, pe cand avea 16 ani, a obtinut premii pentru contrapunct si fuga, iar la 18 ani premiul intai la vioara. In 1898, pe cand avea 17 ani, si-a facut prima aparitie in public in calitate de compozitor, atunci cand Eduard Colonne a dirijat primul lui opus, Poema Romana, intr-un concert in sala Chatelet. Din acel moment, s-a impus repede in calitate de compozitor, virtuoz si dirijor. Compozitiile sale au inceput sa fie cantate peste tot, iar regina tarii sale de origine, Carmen Silva, i-a recunoscut proeminenta ca artist de concert, numindu-l violonist al Curtii regale.
A trait la Paris pana la izbucnirea razboiului, cand s-a intors in Romania. In anii de dupa razboi a inceput sa devina deosebit de activ in promovarea cauzei muzicii in tara sa natala. A dirijat nenumarate concerte, atat acasa, cat si peste hotare, a jucat un loc de frunte in organizarea concertelor de muzica contemporana in Romania si s-a straduit mult sa promoveze muzica tinerilor compozitori romani.
Prima sa vizita in aceasta tara [Statele Unite] a fost facuta in cursul stagiunii 1922-23, cand a aparut atat ca violonist, cat si, in ianuarie 1923, in calitate de dirijor-invitat al Orchestrei din Philadephia, aici la Carnegie Hall.
In ciuda carierei sale active pe scena de concert, isi petrece timpul in principal compunand muzica. Lucrarile lui cele mai importante includ doua Sonate pentru vioara si pian, o Sonata pentru pian, mai multe lucrari pentru orchestra de camera, doua Suite orchestrale, trei simfonii si o opera.
In mod curios, in ciuda imensului respect si a admiratiei pe care toti muzicienii le resimt pentru el si realizarile sale, numele lui nu este familiar marelui public, asa cum ar fi de asteptat. Cred ca aceasta se datoreaza in principal faptului ca este unul dintre cei mai modesti si care se tin in umbra muzicieni in viata. Un om total incapabil de vreo actiune care ar putea fi interpretata drept auto-publicitate. Un exemplu tipic al acestui comportament este faptul ca, desi implicat intr-o serie de opt concerte in calitate de dirijor invitat-compozitor, nu dirijeaza decat trei dintre lucrarile sale. Iar in seria aceasta de duminica dupa-amiaza nu vom auzi decat una.
Este, neindoielnic, unul din cei mai multilaterali muzicieni ai lumii, dar difera de cei mai multi din acest gen, fiindca este un geniu universal si maestru in toate“ [subl. mea]. Un portret al omului si compozitorului in 1937 si ce s-ar putea comenta aici in plus?