Banuiesc ca intrebarea se voia retorica. Se voia, dar nu era. Eu, unul, vedeam o gramada de diferente intre cele doua fotografii. Ca sa nu ma leg de amanunte, una era limpede ca lumina zilei: in prima poza era o oaie cu un miel, in a doua o femeie cu un copil. Nu-ti trebuie foarte multe abilitati cognitive ca sa pricepi atata lucru. Oaie egal cu: me-he-he, lana, lapte, copite, cojoc de oaie, oaie la protap. Femeie (mai mult sau mai putin) egal cu: buna ziua, ce copil frumos, beti o cafea? – si in nici un caz cojoc de dama sau doamna la protap (eventual, metaforic, doar ca nu in directia asta vreau sa-mi vulgarizez comentariul).
Mai banuiesc si ca respectivul colaj venea din acelasi filon de gandire animista care a insufletit si un protest bucurestean de dinainte de aceleasi sarbatori de Pasti. Atunci un grup de aparatori ai drepturilor mieilor de a fi copii si ale oilor de a fi doamne au protestat impotriva macelului pascal. A existat si un flashmob (de fapt un happening) nu foarte coerent, unde o tanara invelita in folii de plastic a fost stropita cu suc de rosii. Apoi, un domn (nu un miel) a vorbit foarte grav despre genocidul mieilor, asociindu-l cu genocidul porcilor din perioada Craciunului si deschizand astfel calea spre noi interpretari ale acestui substantiv comun. De ce n-am vorbi asadar de un genocid al gandacilor exterminati nemilos, fiindca banuiesc ca au si ei o mama. Sau de un genocid al sobolanilor din spatiile urbane. Despre caini nici nu mai indraznesc sa comentez.
Dar, la urma urmei, e dreptul fiecarui cetatean sa protesteze impotriva a orice si a oricui. Cu o singura conditie: sa nu ingradeasca libertatea celuilalt. Inclusiv libertatea de a manca miel (eu, unul, nu suport carnea de ovina, asa ca rog sa nu fiu banuit de partis-pris-uri). E o limita a bunului-simt care n-ar trebui incalcata – si care, apropo, s-a incalcat recent, atunci cand un grup de vegetarieni au asaltat centrul vechi al Bucurestiului si au inceput sa ii apostrofeze pe cei care aveau tupeul si placerea sa manance carne la localurile de acolo. Pentru niste pacifisti, asa cum s-ar presupune ca sunt lacto-vegetarienii, grupul respectiv parea tare pofticios de varsare de sange. Sange de carnivor, e drept, adica de pacatos. Si nu folosesc intamplator termenul. Vegetarienii, la fel ca multe alte miscari contemporane, au derapat de la stadiul de practica alimentara la sistem de convingeri si credinte extrem de asemanatoare celor religioase. Vegetarianismul, cu feluritele ei secte (veganii, lactovegetarienii, raw vegan si care or mai fi), nu este decat o alta religie laica, care imparte lumea in pacatosi si drepti, in eretici si drept-credinciosi. Iar ereticii trebuie mai intai adusi pe calea cea dreapta, iar mai apoi, daca se dovedeste ca staruie in pacat, merita, evident, pedepsiti. Sau macar sacaiti, daca deocamdata noua secta nu are anvergura si puterea crestinismului medieval.
Bineinteles ca e stupid sa compari un miel cu un copil. Oricine a trait la tara stie asta. Si mai stie ca daca va creste si va deveni vreodata berbec mare si vanos, mielul de odinioara o sa ajunga sa faca niste chestii freudiene cu mama lui. Animalele nu cer sa fie egale cu oamenii. E incorect sa vorbesti in numele lor. Daca unii vor sa le acorde acest drept, poate ar fi mai bine sa le intrebe mai intai pe ele, la un picnic cu iarba verde. Facem un referendum planetar si hotaram daca mielul e si el copil. Apoi il intrebam daca el crede ca face bine cand iese la pasune si mananca o floare, ca si pe floare poate-o doare. Iar daca persista in greseala, ereticul si pacatosul, poate il taiem. Si-l mancam de Pasti.