„Era primavara si, odata cu schimbarea vremii, au aparut melodii care capturau acest sentiment de deschidere, ca si cum un vant proaspat marca in sfarsit iesirea din iarna. Ritmurile de «bairam» din New Orleans ale piesei „Rainy Day Women #12 & #35“ a lui Bob Dylan, armoniile extatice ale piesei „Sloop John B“ a lui Beach Boys sau funk-ul dezlantuit al lui Road Runner de Junior Walker & the All Stars erau marturiile unei noi increderi, ale unei noi libertati, ale faptului ca poti sa incerci totul si totul sa iti iasa“, descrie atmosfera perioadei criticul britanic Jon Savage intr-o carte recenta intitulata 1966: The Year the Decade Exploded.
Albumele lui Dylan si Beach Boys sunt o parte esentiala a canonului rock, scrie „Slate“, si apar regulat in topurile celor mai bune zece albume de gen din toate timpurile, alaturi de „colegi“ precum: The Beatles (Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band sau Revolver), Elvis Presley, The Clash, The Rolling Stones, Marvin Gaye etc.
Coincidenta lansarii celor doua albume a fost deseori subliniata, cel mai recent insa intr-un documentar BBC intitulat 16 5 66. Dar la fel ca moartea concomitenta a lui Shakespeare si Cervantès, ea este falsa, scrie „The Slate“. Este adevarat, cei doi scriitori au incetat din viata la aceeasi data, pe 23 aprilie 1616, numai ca in calendare diferite. La fel, desi data de lansare a lui Pet Sounds este sigura, nimic nu este mai incert decat momentul exact cand a fost lansat albumul lui Dylan.
La finalul unei anchete amanuntite, cei de la „Slate“ sunt convinsi ca data de 16 mai 1966, notata pe „certificatul de nastere“ al albumului Blonde on Blonde al lui Dylan, este cel mai probabil falsa. O legenda ulterioara, care vorbeste insa despre simbolul comun pe care il reprezinta: cel al unei „revolutii culturale in muzica pop“, un moment de deschidere a unor noi orizonturi.
Ambele aparitii, scrie „Slate“, reprezinta trecerea albumului pop/rock in era adulta in care discul nu mai reprezinta „o reciclare, o reluare si o compilare a discurilor single precedente“. La vremea respectiva, revista „Billboard“ nota, ca o noutate, ca „dublul album interpretat de Bob Dylan nu contine decat piese originale, dintre care majoritatea nu au mai fost inregistrate inainte“. Al saptelea album de studio al lui Dylan, Blonde on Blonde, avea sa fie un succes chiar de la lansare, intrand imediat in Top 10 in SUA si UK si fiind salutat cu critici entuziaste. De asemenea, acesta a continuat sa apara pana astazi in clasamentele best of.
Pet Sounds, care era cel de-al 11-lea album al celor de la Beach Boys (dar compus si orchestrat in cea mai mare parte de catre Brian Wilson), a fost primit ceva mai rece in SUA, insa cu mare succes in Marea Britanie, devenind apoi, in scurta vreme, unul dintre „cele mai importante albume din istoria muzicii“.
In acelasi timp, noteaza „Slate“, anul 1966 a marcat cumva un apogeu, dar si un inceput al caderii pentru Dylan si Wilson. La sfarsitul lui iulie, Dylan a avut un „accident misterios“ care l-a pus pe tusa vreme de cateva luni. Mai tarziu, e randul lui Wilson sa cada victima abuzului de LSD si „propriei sale paranoia“. In mod ciudat, Wilson si Dylan aveau sa ajunga doua decenii mai tarziu in acelasi studio, cantand impreuna piesa „The Spirit of Rock and Roll“, pe care multi o considera o nereusita si o „abominatie“.
Dar una dintre piesele de pe Pet Sounds, „God Only Knows“, avea sa il impresioneze atat de mult pe Paul McCartney, incat acesta s-a apucat imediat sa lucreze la un album care sa depaseasca performanta celor de la Beach Boys, Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band. McCartney, care spune ca „God Only Knows“ este melodia lui preferata, a explicat deseori ce influenta a avut muzica lui Brian Wilson asupra sa, in vreme ce Lennon era un fan al lui Dylan (care apare pe coperta lui Sgt. Pepper).
In lunile care au urmat, Dylan avea sa-i dea propria lui replica lui Sgt. Pepper, albumul John Wesley Harding, unul dintre cele mai bune discuri ale lui Dylan si unul dintre marile albume aparute atunci, albume a caror „nastere concomitenta“ avea sa ii faca pe multi sa declare anul 1967 drept cel mai important an din istoria muzicii rock.