Am trecut fara mari probleme pe langa Yusuf. Il preocupau alte griji. Inca putin si termina de ros piciorul de la fotoliu. Incercase si cu lesa, dar n-a tinut faza. Nici n-avea cum. Era un lant otelit. Mi s-a parut cel mai potrivit moment sa-l conving ca putem gasi o limba comuna.
M-am asezat cu fundul pe birou si am deschis ghidul, la intamplare, hotarat sa-i bucur inima lui Yusuf, adresandu-i cateva vorbe dulci in limba materna:
— Dua të porojis një palë: këpukë me qafa me gëzof, këpukë me taka të larta, këpukë me taka të ulta, këpukë sporti. Kur janë gati?
Nici n-a vrut s-auda. Piciorul de la fotoliu ii rapise toata atentia. Un exemplu cat se poate de clar de proasta crestere, avand in vedere ca eu totusi ma straduiam sa-i intru in gratii. Am aruncat ochii pe transcrierea fonetica si mi-am dat seama ca ar fi o posibila explicatie: albanezii au niste vocale imposibil de pronuntat.
— Pronunt gresit vocalele?, l-am intrebat eu.
Am obtinut un latrat nervos.
In ultima instanta, am tras o privire si asupra traducerii ca sa inteleg cu ce-am putut sa-l enervez in asemenea hal. Nu reprezenta cine stie ce motiv de harta: „Vreau sa comand o pereche de: ghete imblanite, pantofi cu toc inalt, pantofi cu toc jos, pantofi de sport. Cand sunt gata?“.
Yusuf tocmai terminase de ros piciorul de la fotoliu si s-a repezit furios inspre mine. Nu parea ca ar fi dispus sa-mi explice cand vor fi gata ghetele imblanite. Norocul meu ca am in spate cativa ani buni de antrenamente in arte martiale. Numai antrenamentele riguroase mi-au putut oferi mobilitatea de felina cu care m-am cocotat, dintr-un singur salt, pe birou.
Yusuf imi dadea tarcoale ca un rechin infometat, numai ca, spre deosebire de un rechin, scotea si niste mormaituri ingrozitoare. Un alt noroc al meu au fost ghetele din piele de grizzly confectionate dupa o veche metoda indiana. E drept ca pitbull-ii nu simt mare lucru nici daca ii lovesti cu o ranga in cap, dar suturile pe care le primea Yusuf in bot au avut darul sa-i sugereze ca nu prea mai e loc langa mine, pe birou.
Am prins a rasfoi haotic ghidul de conversatie, in cautarea cuvintelor magice cu care sa-i tai din elan.
— S’kam uri njëherë për njëherë (Nu mi-e foame deocamdata)!… Kamarier, menynë, të lutem (Chelner, lista, te rog)!… Unë shkoj në opera çdo javë (Eu merg la opera in fiecare saptamana)!… Mund të vendosim një plan bashkëpunimi me institutin tuaj (Am putea stabili un plan de schimburi cu institutul dvs.)?… Keni nevojë për një ekzaminim mjeksor të hollësishëm (Aveti nevoie de un examen medical minutios)!… Kur fillon kampionati kombëtar i futbollit (Cand incepe campionatul national de fotbal)?… Nuk ju kam parë prej shumë kohësh (Nu v-am mai vazut de un car de ani)!… Koha do të jetë përgjithsisht e ftohtë/e bukur në pjesën më të madhe të vendit (Vremea va fi in general rece/calda in cea mai mare parte a tarii)!, – i-am urlat bestiei, ca sa o tin indepartata pana descopar ceva potrivit.
Am incercat toate conversatiile uzuale, formule de politete, propozitii exprimand o rugaminte, propozitii exprimand regretul, expresii care contin o sugestie, ora, vremea, la hotel, la restaurant, in oras, articole de menaj, invatamantul si cercetarea stiintifica, sanatatea si asistenta medicala, la cizmarie, la optician, raionul de parfumerie si cosmetica etc., dar Yusuf nu s-a domolit nici o clipa. La ce naiba mai scriu astia ghiduri de conversatie, daca nu sunt bune nici cat sa te-ntelegi cu un caine?
Vorbesc fluent vreo trei limbi de circulatie internationala si, in general, am o parere buna despre mine, dar n-as fi crezut ca pot invata albaneza intr-o zi si o noapte. Fara rost, insa. Catre ziua, am obosit si eu, si Yusuf. A doua zi dimineata, secretara – echipata cu toate medicamentele impotriva pojarului – m-a gasit dormind langa birou, cu javra in brate.
Cred ca pana la urma ne-am fi inteles noi cumva. Din pacate, desi isi insusise regulile de baza ale convietuirii si ajunsese sa ma tolereze, Yusuf a refuzat cu incapatanare orice fel de hrana. In cateva saptamani, si-a dat duhul, urmandu-si stapanul sau mexican de origine albaneza…
(continuarea in numarul urmator)