Ma si mir ca vorbeste. Barmanul nici nu-l baga in seama, fie si pentru simplul motiv ca nu-l poate vedea. Ma aplec spre plod si-l intreb ce vrea. Deslusesc „un pai galben“. Ma uit pe bar si vad o cutie cu paie din plastic de toate culorile. Iau si ii dau unul galben. Ala pleaca, face vreo doi pasi, se intoarce si-mi mai comanda ceva: „Si un Sprite cald!“.
2.
Tocmai am aflat din presa ca Ikea a cumparat padurea copilariei mele: 5000 de hectare. Am sunat-o pe mama si am intrebat-o ce facem. Culegem ghiocei si ciuperci Ikea de-acum inainte? Oare ne mai lasa sa intram in padure? Mama cica n-or sa fie probleme, ca oricum erau niste proprietari nemti si pana acum. Si sa gandesc pozitiv: cu ceva noroc, un scaun pe care il cumpar de la Ikea ar putea fi facut dintr-un copac la umbra caruia am stat.
3.
Cand sa plec de la serviciu, vad ca mi-am uitat portofelul acasa. „Oh, God, iar?“, zic. In el, buletinul si permisul de conducere. Trebuie sa ma intorc cu autobuzul. Incerc sa imprumut niste bani de bilet, dar n-are nimeni. Afara e cald, autobuzele vin greu, sunt mizerabile, sunt obosit si mi-e si-oleaca lene, drept sa spun. Mai vad ca certificatul de inmatriculare, certificatul de garantie, RCA-ul, ma rog, o groaza de acte ale masinii sunt totusi la mine, pe numele meu. „Slava Domnului!“, zic. „Amenda pentru lipsa permisului e mai mica decat lipsa actelor masinii. Plus ca poate dau peste un politai intelegator. Hai sa risc zece kilometri fara permis si buletin“, ma gandesc. „Dar cum demonstrez ca eu sunt eu?“, ma intreb.
Ma uit prin birou si gasesc asa: romanul meu Amortire in limba chineza, basca un trofeu Gopo pe care nu l-am uitat azi acasa (fix ce aveam nevoie!), ca sa-si faca selfie cu el copiii unui prieten. „Hai ca e bine. Ma identific eu cu astea, poate chiar punctez cumva si la impresia artistica pentru politai, poate chiar scap fara amenda“, zic, le indes in rucsac si o tai cu masina. „Condu prudent, nu atrage in niciun fel atentia si totul o sa fie bine“, imi spun. Dupa vreun kilometru imi vine in cap ideea ca o fi poza mea pe coperta cartii in chineza, dar numele meu apare in clar de genul ?????. Cum il asociez cu poza si cu actele masinii in fata politaiului?
Ma suna un prieten pe telefon, ii raspund repede, in soapta: „Nu am buletinul la mine si nu vreau sa vorbesc la telefon, ca atrag atentia“. Si inchid scurt. Imi dau seama ca nici trofeul Gopo nu-mi prea poate fi de ajutor, deoarece pe el nu mi-e scris numele. Ca sa nu mai zic ca un politai mai banuitor ar putea crede nu doar ca n-am buletin si permis, ca-s doar un infractor rutier, ci si ca am furat naibii statueta. „Dar poate, totusi, ma intalnesc cu unul ca Marian Godin“, ma incurajez. Si radem – vai, ce mai radem impreuna, ne lovim amical cu pumnul in umar si ne tinem cu mana libera de burta, amuzati de o asa situatie comica —, imi imaginez. „Dar care sunt totusi sansele sa ma opreasca in traficul iesean, joi la ora 4.13, taman Marian Godina?“, ma tulbura o intrebare. In fata mea, la zece metri, doi tampiti aproape intra in coliziune, iar pe mine ma apuca de-a dreptul frica. „Clar, n-am cum dovedi ca eu sunt eu, fara buletin si permis de conducere“, ma gandesc.
Apoi, tot zicand astfel, am ajuns acasa, am parcat, am descuiat usa, am deschis frigiderul, m-am asezat pe scari, am desfacut rucsacul, am scos laptopul, am deschis Facebook-ul, o bere, am aprins o tigara, m-am uitat la profil, am vazut intrebarea „La ce te gandesti?“ clipocind intr-o casuta alba si am raspuns 🙂
4.
L-am adus pe tata la un control medical de rutina, prilej cu care mi-a spus o mie de chestii, vorbind nonstop. Printre altele, am aflat ca-i uraste din suflet pe aia doi mosnegi care fac reclama la pateul cu fainosag. Ce-i ala fainosag?! Ce tot apar aia din toate tufisurile si zic de fainosag? O tampenie, asa s-a ajuns lumea! Nici nu-ti tihneste meciul sau serialul… Dar vorba lui memorabila din ultima vreme ramane asta: „Cu rata la casa, sa nu-ti faci griji. Treizeci de ani trec repede“.