Activitatea Consiliului Suprem de Aparare a ?arii este supusa examinarii si verificarii parlamentare. Anual, nu mai tarziu de primul trimestru al anului urmator, precum si la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de cate ori se considera necesar, Consiliul Suprem de Aparare a ?arii prezinta, in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, rapoarte asupra activitatii desfasurate.
Aparent totul este bun si frumos, dar problemele apar, ca de obicei, in momentul in care strategia de aparare cere bani de la bugetul de stat. Cere o felie din banii adunati cu greu de la populatie, bani care ar trebui sa se regaseasca in spitale si educatie, dom’le, nu in bombe.
Doispe avioane F16. Nu unul, nu cinci, ci doispe. Pai ce, avem noi benzina pentru ditamai escadrila asta? ?i, plus de asta, va dati seama ce zgomot fac ele? Nu va mai putea nimeni sa se plimbe linistit prin parc.
Dom’le, istoria e plina de exemple in care anumite tari au devenit imperii, cotropind alte tari, cu armata bine organizata, dar care nu speria oamenii cu avioane. De exemplu, Traian a venit peste daci si, oricat de viteji spunea Herodot ca erau, i-a caftit. Fara avioane. De ce nu am putea urma exemplul tatalui latin al natiei noastre?
Voi va dati seama cata padure avem? S-ar putea construi un nou cal troian. Pe care sa il plantam, noaptea, la granita cu Ungaria si pe care sa scriem ca e cadou. Bietii vecini nu ar banui nimic, fiindca nici cei din Troia nu au banuit.
L-ar desface bucurosi, ca un copil in dimineata de Craciun, si noi am iesi puhoi si i-am ocupa. ?ac-pac!
Ar mai fi arma numita berbec, pe care doispe flacai vanjosi ar impinge-o cu forta si ar sparge poarta dusmanului. Nu doispe avioane. Aici sunt niste interese ascunse, va spun eu.
Ati jucat Angry Birds? Daca nu, aflati de la mine. Sunt niste pasari care, lansate cu prastia, fac ravagii. Pai ce, noi nu avem ferme avicole? Puzderie de gaini pe care le-am putea enerva in mod sistematic, pana in punctul in care s-ar izbi bucuroase in orice zid inamic. Nici prastia nu e greu de facut, din doi brazi seculari intre care intindem o banda de cauciuc de la o masca de gaz.
Solutiile sunt multe si la indemana, stimati cetateni, dar NATO nu ne vrea atat de puternici.