Un grup de cercetatori americani si austrieci a studiat, incepand din 2014, 500.000 de albume din 15 genuri si 374 de subgenuri muzicale, incercand sa stabileasca o relatie intre complexitatea fiecarui gen, evolutia lui in timp si numarul de albume vandute. Concluzia? Cu cat un stil devine mai popular, cu atat sound-ul ce-i este asociat devine tot mai standardizat.
Un alt studiu, din 2012, s-a aplecat asupra evolutiei muzicii pop occidentale, bazat pe o arhiva impresionanta de cantece, „Million Song Dataset“. Cercetatorii au descoperit ca, intre 1955 si 2010, volumul sonor a devenit (in senzatie subiectiva) tot mai ridicat, in vreme ce structura muzicala tot mai putin variata. Aceasta impresie subiectiva, explica „Slate“, este generata de tehnicile folosite de inginerii de sunet. De exemplu, compresia dinamica a sunetului, care este o ajustare automata a dinamicii sonore, a avut, la inceput, scopul de a reduce variatiile prea mari de volum in aceeasi piesa.
Aplicarea ei sistematica si excesiva a dus la ceea ce a fost numit „loudness war“, iar consecinta a fost cresterea progresiva a volumelor sonore, din studio si pana la difuzarea pe radio, cu urmari neplacute din multe puncte de vedere. Medicii sunt nelinistiti cu privire la problemele de sanatate provocate de expunerea prelungita la volume sonore prea ridicate, in vreme ce multi muzicieni denunta alterarea calitatii sunetului. O alta tehnica de studio pare la fel de vinovata: Auto-Tune, a carei utilizare excesiva de catre producatorii muzicali face ca multe cantece pop sa sune aproape la fel. O tehnica ce a devenit, intre timp, subiect de glume si a fost trecuta de catre revista „Time Magazine“ pe lista celor mai proaste 50 de inventii din toate timpurile.